O femeie de 83 de ani, din municipiul Hunedoara a fost lovită de o mașină, în timp ce se afla pe trotuarul străzii George Enescu din localitate. Pensionara se afla în spatele autoturismul, iar șoferul de 31 de ani nu s-a asigurat atunci când a efectuat manevra de mers înapoi.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital cu răni ușoare.
„La data de 06 martie 2023, în jurul orei 09:30, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Hunedoara, a efectuat o manevră de mers înapoi fără să se asigure, cu autoturismul pe care în conducea pe trotuarul străzii George Enescu, din Hunedoara, și a accidentat o femeie în vârstă de 83 de ani, din Hunedoara, care se afla pe trotuar, în apropierea autoturismului.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.