Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Nod rutier A1 (km 362+813) – DC 129 (Sântuhalm)“, județul Hunedoara.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de aproape 120 de milioane lei, iar perioada de realizare este de 12 luni.
„Finanțarea se asigură din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Transport 2021-2027, și din bugetul de stat, respectiv din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, limita sumelor aprobate anual în acest sens, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate”, se arată în Hotărârea de Guvern.
Nodul rutier amplasat la km 362+813 se va asigura accesul la și de pe autostrada A1, în direcția Timișoara-Deva-Sebeș-Sibiu, care se va realiza din drumul comunal DC 129, din extravilanul localitații Harău, pe partea stangă în direcția kilometrajului autostrăzii A1. Pentru amenajarea nodului rutier se vor realiza bretele bidirecționale și unidirecționale, două sensuri giratorii pe drumul comunal DC 129, la intersecția cu bretelele de acces aferente.
Anunțul a fost făcut public de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
„Vești bune pentru hunedoreni!
Guvernul a aprobat astăzi un proiect de Hotărâre care prevede realizarea unui nou Nod rutier, amplasat în totalitate pe teritoriul comunei Hărău, care va oferi accesul la și de pe autostrada A1 în direcția Timișoara-Deva-Sebeș-Sibiu.
Acest nod rutier va crea facilitatea accesului la intrarea / ieșirea pe / de pe autostradă din Sântuhalm pentru locuitorii municipiilor Deva și Hunedoara, proiect așteptat de mulți hunedoreni.
Valoarea totală a investiției, a cărei durată de execuție este de 12 luni, este de 119.513 mii lei, bani din fonduri externe nerambursabile (Programul Transport 2021-2027) și de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Le mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și ministrului Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, pentru aprobarea acestei investiții atât de necesară județului Hunedoara. De asemenea, îl felicit pe președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, pentru toate demersurile făcute pentru ca acest proiect să devină realitate”, spune Natalia Intotero, pe contul său de socializare.
Nistor,ne lipim și noi?