Accident grav, marți, pe drumul național care leagă municipiile Brad și Deva. În localitatea Vălișoara, șoferul unui autotren cu semiremorcă, un bărbat de 60 de ani, din comuna Crișcior, care circula dinspre Brad înspre Deva, a încercat să evite impactul cu o autoutilitară intrată în depășire, care venea din sens invers. În momentul în care a frânat, autotrenul, pierdut de sub control, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din sens opus.
Patru persoane care se aflau în autoturism au fost rănite, dar și șoferul autotrenului.
„La data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 11:40, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DN76, pe raza comunei Vălișoara, a avut loc un accident rutier.
Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Crișcior, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă din direcția Brad – Deva, a frânat încercând să evite o impactul cu o autoutilitară care circula pe direcția Deva – Brad și era angajată în depășirea unui autoturism, iar timpul frânării a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Vața de Jos, care circula din direcția Deva-Brad.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autotrenului, a conducătorului autoturismului și a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 40 și 67 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a făcut publice imaginile de la accidentul din Vălișoara. Potrivit unei informări de presă a ISU Hunedoara, șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital, în final doar patru persoane fiind transporate la UPU Deva.
„Pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați, în această după-amiază, să intervină la un accident rutier care a avut loc pe DN 76, în localitatea Vălișoara.
La fața locului, echipajele pompierilor, polițiștilor și ale SAJ au constatat că în urma coliziunii dintre un camion (neîncărcat) și un autoturism au rezultat 4 victime, neîncarcerate.
Cele 4 persoane, aflate în autoturismul implicat în accident, prezentau traumatisme, dar erau conștiente și cooperante. Victimele, 2 bărbați și 2 femei, au fost transportate la UPU Deva cu 2 ambulanțe SAJ și una SMURD. Șoferul autocamionului a refuzat transportul la spital.
De asemenea, în urma evenimentului rutier, echipajele de pompieri au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, care se impun în astfel de situații”, a declarat purtătorul de cuvânt la ISU Hunedoara, Lucian Morogan.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.
