Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, alocarea finanțărilor nerambursabile pentru anul 2025, acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul sesiunii din acest an, CJ Hunedoara finanțează implementarea unor proiecte în trei domenii mari: sport, tineret și culte religioase. Suma totală alocată se ridică la 3,7 milioane de lei. Prin comparație, anul trecut, fondurile s-au ridicat la suma de 6 milioane de lei
Cea mai mare sumă a fost alocată sprijinirii cultelor religioase, respectiv 3.500.000 de lei. Unitățile de cult din județul Hunedoara au depus 127 de cereri de finanțare, dintre care doar 47 au fost aprobate. 80 de dosare au fost respinse, deoarece nu îndeplineau punctajul minim necesar în vederea obținerii finanțării nerambursabile.
Proiectele pentru tineret au avut la dispoziție fonduri totale în sumă de 50.000 lei. Au fost depuse 8 cereri, dintre care 5 au fost admise la finanțare.
Pentru organizarea activităților sportive au fost alocate fonduri în valoare de 200.000 lei. Din cele 18 cereri depuse, 10 solicitanți au întrunit condițiile și au primit finanțare.
Pentru prima dată, nicio entitate nu a depus contestație.
