• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Festivalul Vânătorilor, la Castelul Nopcsa: o zi dedicată tradițiilor, naturii și pasiunii pentru vânătoare

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, Castelul Nopcsa din Țara Hațegului va deveni gazda Festivalului Vânătorilor, un eveniment organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Primăria comunei Sântămăria Orlea. Festivalul își propune să readucă în prim-plan tradițiile vânătorii, respectul față de natură și legătura dintre oameni și mediul sălbatic, într-o zi plină de activități pentru toate vârstele.

Deschiderea oficială este programată la ora 10:00, în prezența președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și a managerului MCDR, Liliana Țolaș. După momentul simbolic al Trâmbiței vânătorului, vor fi deschise standurile și atelierele dedicate copiilor și familiilor.

Sursa video: Facebook/Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva

Între orele 11:00 și 17:00, vizitatorii vor putea participa la o gamă variată de ateliere, de la pedagogie muzeală, confecționarea pălăriilor și accesoriilor de vânător, până la tir cu arcul, atelier de sculptură în lemn, cusături tradiționale sau educație ecologică.

Pe parcursul zilei vor avea loc și momente artistice: între 12:00 și 15:00, scena festivalului va găzdui un program folcloric cu Ansamblul „Cerbălana” din Cerbăl, Fanfara comunei Ghelari, Ansamblul „Leleșana” din Lelese, precum și prezentări de tradiții și obiceiuri pădurenești. În același interval, pasionații de gastronomie se vor putea bucura de show-uri culinare vânătorești, mâncăruri gătite în aer liber, degustări și concursul „Cel mai bun ceaun vânătoresc”.

După-amiaza, între 12:00 și 16:00, sunt programate demonstrații de dresaj canin și prezentări de rase de vânătoare, iar în paralel, la Castel va fi deschisă o expoziție tematică dedicată baronului Nopcsa – vânător, savant și spion.

De la ora 17:00, pasionații de vânătoare sunt invitați la o conferință cinegetică, care va aborda rolul și responsabilitatea vânătorului în protejarea faunei.

Seara se va încheia cu un moment special, „Seară cu povești vânătorești”, între orele 18:00 și 20:00, în grădina castelului, cu muzică tradițională și socializare în aer liber.

Festivalul Vânătorilor de la Castelul Nopcsa promite o zi plină de culoare, tradiție și experiențe autentice, într-un cadru spectaculos, la poalele Retezatului.

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *