O hunedoreancă de 59 de ani a reclamat la Poliție că, timp de trei ani, a fost convinsă de o femeie mai în vârstă să îi dea sume de bani, între 50 și 1.500 de lei, pentru așa-zise descântece care ar fi trebuit să protejeze familia de blesteme. Prejudiciul total reclamat se ridică la aproximativ 25.000 de euro, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru înșelăciune.
„La data de 10 septembrie 2025, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie de 59 de ani, din Hunedoara, care a reclamat faptul că, pe parcursul a aproximativ trei ani, ar fi fost indusă în eroare de o altă femeie, de 74 de ani, din aceeași localitate.
Conform plângerii, persoana vătămată ar fi fost convinsă, începând cu anul 2022 și până în luna august 2025, să îi ofere periodic femeii de 74 de ani sume de bani cuprinse între 50 și 1500 de lei, în schimbul unor așa-zise „descântece împotriva blestemelor” care i-ar fi vizat familia. Prejudiciul total reclamat este de aproximativ 25.000 de euro”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale comiterii faptei și recuperarea prejudiciului.
Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de fapte, polițiștii recomandă
- Nu apelați la așa-zise servicii de „ghicitoare”, „descântătoare” sau persoane care pretind că pot rezolva problemele prin practici magice.
- Nu oferiți bani sau bunuri de valoare unor persoane necunoscute care promit „protecție” sau „dezlegarea blestemelor”.
- Dacă sunteți abordați de astfel de persoane, anunțați imediat poliția.
- Discutați cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, pentru a le explica riscurile și pentru a le proteja de posibile înșelăciuni.
- În cazul în care ați fost victime, nu ezitați să depuneți plângere – intervenția promptă poate limita prejudiciul și împiedica repetarea faptelor.
Polițiștii vă îndeamnă ca la orice suspiciune de înșelăciune să sunați de urgență la 112 sau să mergeți la cea mai apropiată unitate de poliție.