Direcția de Asistență Socială, una dintre cele mai importante structuri din cadrul admnistrației locale a municipiului Deva, are, de astăzi, un nou director executiv. Gențiana Claudia Poenaru a câștigat prin concurs postul de director, iar de astăzi va gestiona DAS Deva. Problemele sociale ale devenilor, indiferent că vorbim despre copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice ori oameni aflați în nevoie, cu greutăți, toate sunt în grija Direcției de Asistență Socială Deva.

Prima zi de serviciu pentru noul director exectuvi al DAS Deva a început cu o slujbă religioasă, iar Gențiana Claudia Poenaru spune că își dorește ca „nimeni să nu fie lăsat în urmă”, principiul primordial al Strategiei Județene de Dezvoltare a Serviciilor Sociale.
„Prioritatea mea este o asistență socială activă, și din punctul de vedere al personalului, dar și din punctul de vedere al beneficiarilor. Vom merge după sloganul «Nimeni nu va rămâne în urmă», sloganul Strategiei Județene. Astăzi mi-am cunoscut toți colegii. Pe 80% dintrei ei îi știam, am mai lucrat cu ei pe asistență socială, îi cunosc, și vom face o echipă bună”, spune Gențiana Claudia Poenaru, director executiv al Direcției de Asistență Socială Deva.
Alex-Cosmin Jurja, fostul director executiv al DAS Deva, a revenit pe postul de șef serviciu la Serviciul administrare locuință, tehnic și administrativ.