Așa cum îi spune numele, unul dintre rolurile Direcției de Asistență Socială Deva este acela de a fi acolo, atunci când oamenii au nevoie de ajutor. Problemele sociale ale devenilor, indiferent că vorbim despre copii, persoane cu dizabilități, persoane vârstnice ori alte categorii de populație aflate în nevoie, cu greutăți, toate sunt gestionate de Direcția de Asistență Socială Deva.
Aproape la final, anul 2023 a fost unul plin pentru angajații DAS Deva care, deși nu sunt foarte cunoscuți celor mai mulți dintre deveni, ei au devenit aproape a doua familie pentru cei care au nevoie de sprijin.
Acțiuni pentru viitorul copiilor
Copiii care fac parte din familii aflate în risc de excluziune socială sau chiar marginalizate au, poate, cea mai mare nevoie de reprezentanții Direcției de Asistență Socială Deva. Fără ajutor, îndrumare și educație, pentru acești copii, viitorul pare sumbru.
Tocmai de aceea, asistenții sociali, împreună cu asociația „AlerT în Deva” și Crucea Roșie, dar și cu alte asociații partenere desfășoară, periodic, acțiuni pentru integrarea viitorilor adulți în societate.
Cel mai recent eveniment de acest gen a avut loc la finalul lunii septembrie, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, când zeci de copii și adolescenți din cartierul Grigorescu au participat la o activitate disctractivă, dar și educativă. Copiii din familii defavorizate au intrat în competiţii alături de juniorii de la „AlerT în Deva”, dovedind, încă o dată, că sportul poate fi un mijloc excelent de integrare socială.
Pentru implicarea în activităţile sportive, toţi participanţii au primit medalii şi diplome. În plus, copiii din cartierul Nicolae Grigorescu au plecat acasă cu ghiozdane şi penare echipate, dar şi cu jucării, achiziţionate de voluntarii „AlerT în Deva Junior” din fondurile strânse la Târgul de limonadă, vise şi fapte bune, desfăşurat în luna iulie.
În luna august, o altă activitate inedită a avut loc, cu sprijinul Asociației „AlerT în Deva” împreună cu voluntarii Crucii Roșii și reprezentanții DAS Deva. Prin joc, micuții din cartierul Grigorescu au învățat un lucru elementar pentru sănătate: să se spele pe mâini. Copiii au exersat tehnicile de curățat palmele, degetele și unghiile, iar, la final, au fost premiați cu o porție mare de pepene verde.
Micuții au fost învățați, în luna mai, că obiceiurile alimentare sănătoase și mișcarea fizică duc la o dezvoltare armonioasă. Voluntarii Asociației „AlerT în Deva” și cei ai Crucii Roșii le-au dăruit mere și cărții cu desene și poezii despre alimentație și sport.
Direcția de Asistență Socială Deva desfășoară lunar astfel de acțiuni pentru copiii care provin familii defavorizate, tocmai pentru că implicarea micuților în diferite activități educative le dă o șansă în plus la un viitor frumos.
Acțiuni pentru bunici
O altă categorie specială, de care se îngrijesc asistenții sociali este reprezentată de cei mai vârstnici dintre noi. Singuri pe lume ori cu familia aflată departe, bunicii din Deva au un sprijin în angajații DAS.
Și pentru ei, aceștia organizează diferite activități menite să le mențină sufletul tânăr și mintea ageră.
În luna mai, spre exemplu, cei mai buni șahiști de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva au participat la prima ediție a concursului de șah „Cupa Seniorilor”, organizată de Direcția de Asistență Socială Deva. În lista de start au fost prezenți jucători cu vârste între 55 și 94 de ani – unii dintre ei, cu state vechi în sportul minții, alții, cu emoții serioase în fața adversarilor.
Potrivit DAS Deva, Centrul de zi „Clubul Seniorilor” are, în prezent, 50 de membri – foști profesori, ingineri sau economiști, foști angajați ai Ministerului de Interne, ai Enel ori ai Termocentralei de la Mintia, cu o vârstă medie de 75 de ani, care se întâlnesc de câteva ori pe săptămână la o partidă de şah, rummy, table sau cărţi.
În luna septembrie, seniorii Devei au fost oaspeți în orașul lui Brukenthal. Aceștia s-au întâlnit cu reprezentanți ai Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale din Sibiu, în cadrul unei excursii organizate de Direcția de Asistență Socială Deva, de Ziua Internațională de Luptă Împotriva bolii Alzheimer.
Seniorii Devei au fost încântați să viziteze fiecare nivel al Centrului – de la spațiile dedicate activităților pentru vârstnici, sălile multimedia și sala de sport, până la spațiile de educație și joacă destinate copiilor. Totodată, au testat aparatele de gimnastică și instrumentele muzicale, antrenându-se și într-un schimb de mingi la masa de tenis sau într-un joc de cărți distractiv.
Pe traseul excursiei s-au aflat și obiective turistice – prima grădină zoologică din România, cel mai vechi muzeu din țară, dar și cel mai mare muzeu etnografic în aer liber.
DAS Deva are în vedere extinderea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, prin înființarea unui centru de zi care va oferi servicii de asistență medicală, terapii de recuperare și relaxare, îngrijire personală și servicii de suport, inclusiv asistență și suport pentru familiile beneficiarilor.
Toate acestea, pe lângă serviciile de îngrijire personală la domiciliu adresate persoanelor de vârsta a treia care locuiesc singure și se află în imposibilitatea de a se îngriji sau deplasa. În esență, este vorba despre asigurarea serviciilor de bază (hrănire, igienă corporală, asistență socială și emoțională) și a serviciilor de suport (prepararea hranei sau transportul acesteia la domiciliu, efectuarea de cumpărături, sprijin pentru plata unor servicii sau obligații curente, activități de menaj), dar și a altor servicii care constau în însoțirea la plimbări, vizite sau la diverse instituții pentru rezolvarea problemelor personale, consiliere socială și juridică.
Acțiuni pentru sănătate. Pentru cei mari, dar și pentru cei mici
Acțiunile Direcției de Asistență Socială Deva sunt extrem de variate, dar au același scop: să vină în sprijinul oamenilor. Începând din luna iulie, instituția a asigurat necesarul de apă pentru toate familiile vulnerabile care locuiesc în zona malul Mureșului. Oamenii trăiesc în condiții precare și își aduc apa de băut de la supermarketurile aflate la cel puțin patru kilometri distanță.
Trei rezervoare cu apă, de o capacitate totală de 3.000 de litri, destinate uzului menajer, au fost amplasate în zonă. Ca să poată asigura necesarul de apă pentru populație, bazinele sunt reumplute la fiecare două săptămâni – până la începutul sezonului rece.
În comunitatea defavorizată de pe malul Mureșului trăiesc 14 de familii care au, în total, 12 copii minori.
O altă acțiune a DAS Deva, realizată în colaborare cu Primăria Deva, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și Poliția Locală Deva, s-a desfășurat la finalul lunii septembrie, în comunitățile vulnerabile din zonele malul Mureșului și Nicolae Grigorescu. Aceasta a avut drept scop informarea și educarea populației cu privire la importanța vaccinării din timp a copiilor, protecția împotriva bolilor transmisibile, efectuarea corespunzătoare a igienei, contracepția și planificarea familială.
„Pe de altă parte, au fost identificate femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, care vor participa la testări gratuite pentru prevenirea cancerului mamar, în cadrul unei campanii ce va avea loc în luna octombrie – lună dedicată conștientizării și prevenției cancerului la sân. În cadrul aceleiași acțiuni, atât tinerii, cât și vârstnicii din cele două comunități defavorizate au avut posibilitatea să-și verifice, gratuit, glicemia, beneficiind și de recomandări din partea medicilor cu privire la alimentația sănătoasă”, se arată într-un comunicat al DAS Deva.
În timp ce copiii au primit creioane colorate și ilustrații reprezentând desene cu tematică medicală, adulții au aflat informații detaliate despre factorii de risc pentru sănătate, cele mai frecvente boli la copii, programele de vaccinare gratuită pentru imunizarea bebelușilor și importanța supravegherii sarcinii de către medici.
Deși foarte puțini deveni știu, Direcția de Asistență Socială Deva are în subordine rețeaua de medicină școlară a municipiului. Aceasta este formată din 20 de cabinete medicale, dintre care două stomatologice, iar asistența medicală școlară este asigurată de 7 medici și 24 de asistente medicale, angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva.
Toți preșcolarii și elevii au acces gratuit la consultații și tratamente în rețeaua școlară – inclusiv în perioada vacanțelor, iar acțiunile pentru cei mici nu lipsesc. În principal, stomatologii angajați ai DAS Deva își doresc să „învingă” teama de dentist a micuților, tocmai de aceea desfășoară activități educative, prin care micii pacienți să devină prieteni cu medicii.
În luna mai, în săptămâna „Școala altfel”, o vizită la dentist a copiilor de grădiniță a fost transformată de stomatolog într-un adevărat joc – spre amuzamentul participanților, care au descoperit atât tehnicile de periaj care-i ajută să aibă dinți sănătoși, cât și modul de funcționare a echipamentelor pe care le folosește un dentist.
Cei mai curajoși preșcolari s-au așezat, pe rând, în fotoliul pacientului, experimentând toate pozițiile acestuia și la fel de curioși au fost să testeze instrumentele și aparatele din cabinet – cu atât mai mult cu cât unii dintre ei le-au văzut pentru prima dată.
De asemenea, în luna martie, 17 copii cu vârste între 5 și 6 ani, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Deva, și-au învins teama de dentist în timpul unei lecții de educație dentară, organizată de Direcția de Asistență Socială Deva în cabinetul școlar de medicină dentară de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Timp de cel puțin jumătate de oră, preșcolarii au aflat tot ce trebuie să știe pentru a avea dinți sănătoși.
Devenii, chestionați despre activitatea Direcției de Asistență Socială
Și pentru că doar de la persoanele cărora de adresezi poți afla dacă îți faci treaba bine, Direcția de Asistență Socială Deva realizează, periodic, sondaje pentru a afla părerea devenilor despre serviciile oferite de instituție.
Conform rezultatelor, peste 80% dintre cetățenii municipiului Deva care beneficiază de servicii sociale se declară mulțumiți de calitatea acestora și apreciază activitatea angajaților cu care au interacționat pentru rezolvarea problemelor – arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat prin SMS-ul în bloc, la un an de la lansarea acestui serviciu utilizat de către DAS Deva pentru îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor furnizate.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de peste 200 de persoane, cu vârste între 23 și 70 de ani, beneficiare ale serviciilor oferite de DAS Deva, care au răspuns la 7 întrebări referitoare la calitatea serviciilor, interacțiunea cu angajații instituției, modalitatea de rezolvare a problemelor și timpul de așteptare pentru soluționarea acestora.
De asemenea, respondenții au trimis propuneri și recomandări menite să conducă la îmbunătățirea și creșterea calității serviciilor publice.
