• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Devenii care au câini fără pedigree îi pot steriliza GRATUIT. Ce trebuie să facă

Proprietarii câinilor de rasă comună sunt obligați să îi sterilizeze și microcipeze. Deși nu este un lucru foarte cunoscut, amenzile pentru neconformare pot ajunge chiar și la 12.000 de lei. Numai prin sterilizarea animalelor, putem ajunge la comunități fără câini fără stăpân pe străzi.

Pentru că sterilizarea câinilor poate ajunge la sume considerabile pentru bugetul unei familii, respectiv între 500-1.000 de lei, administrația locală din Deva subvenționează acest serviciu și, astfel, devenii își pot steriliza animalele în mod gratuit.

„Primăria Municipiului Deva, prin Hotărârea de Consiliu local nr. 68/2022 a aprobat programul de subvenționare a sterilizării câinilor cu stăpân ce aparțin rasei comune și a metișilor acestora aflați pe raza municipiului Deva.

Sumele necesare pentru realizarea programului de subvenționare anterior menționat se vor aloca anual din bugetul municipiului Deva, în funcție de disponibilități, conform Hotârii de Consiliu Local nr. 133/2023.

Primăria Municipiului Deva a încheiat un contract în acest sens, cu cabinet veterinar Pascu Cristian, situat în Deva, str. Mihai Viteazu, bloc 45. Programul de funcționare a cabinetului este între orele 8:00-16:00. Mai multe informații puteți obține la numărul de telefon 0726375347”, spun reprezentanții Primăriei municipiului Deva.

ATENȚIE: Pot fi sterilizați doar câinii care sunt microcipați!

Conform legii, toți câinii cu stăpân, fără valoare chinologică (fără pedigree), trebuie să fie microcipați și sterilizați. Amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei pentru nemicrocipare și între 5.000 și 12.000 de lei pentru nesterilizarea câinilor.

Persoanele care vor să își sterilizeze câinii trebuie să depună o solicitare la sediul Primăriei Municipiului Deva, la camera 26.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *