Atmosfera festivă din Piața Unirii nu dă semne să se oprească. După un prim weekend în care oamenii au umplut centrul orașului pentru a se bucura de muzică, lumini și colinde, Târgul de Crăciun de la Deva pregătește un nou val de spectacole care promit să ridice ștacheta emoției și a bucuriei de sărbători. Vineri, de la ora 17, se redă startul bucuriei.
Pe scena din Piața Unirii vor urca, în perioada 12–14 decembrie, artiști și ansambluri care aduc atât tradiție, cât și ritmuri moderne, într-un program ce îmbină autenticitatea folclorului cu energia concertelor live. Coruri, ansambluri folclorice, trupe de elevi și artiști consacrați se reunesc pentru a crea o serie de momente care transformă centrul Devei într-un adevărat spectacol de iarnă.
Printre numele care vor încânta publicul se află Mircea Rusu Band și Alexandra Ungureanu, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii românești, care va susține un recital special, plin de emoție și rafinament. Totodată, Gino & Band, Trupa Brave, Trupa Vremuri, ansamblurile și corurile locale vin cu energie, tradiție și entuziasm, completând un program echilibrat în care fiecare artist are propriul rol în a întregi magia sărbătorilor.
Weekendul include și momente pregătite de licee, coruri bisericești, ansambluri folclorice și grupuri de tineri talentați, care vor aduce în fața publicului colinde, muzică live și fragmente din tradițiile autentice ale zonei.
Spectacolele vor avea loc zilnic, începând cu orele 17:00 sau 18:00, iar Piața Unirii va rămâne, și în acest final de săptămână, locul în care comunitatea se întâlnește pentru a celebra magia Crăciunului.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, care îi invită pe deveni și pe toți vizitatorii să se bucure de încă un weekend în care orașul pulsează în ritmul sărbătorilor.
Programul complet al celor trei seri de sărbătoare:
12 decembrie 2025 – ora 17:00
– Corul „Arlechino”
– Corul „Lira”
– Corul „Orfeu” și Ansamblul Folcloric „Românașul” – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
– Palatul Copiilor Deva
– Irozii de la Hărțăgani
– Ansamblul Folcloric „Cerbălana”
13 decembrie 2025 – ora 18:00
– Gino & Band
– Trupa Brave – Colegiul Național Decebal Deva
– Trupa Vremuri
– Mircea Rusu Band & Alexandra Ungureanu
14 decembrie 2025 – ora 18:00
– Corul Cameral „Anastasis” – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Deva
– Corala „Theotokos” – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Brad
– Corala „Sargeția” Deva
– Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” – Catedrala Episcopală Deva
– Corala „Sacerdotes” – Episcopia Devei și Hunedoarei
