La finalul lunii august, Deva devine capitala mondială a limbii engleze. Peste 300 de participanți din peste 25 de țări vor sosi în orașul de la poalele Cetății pentru Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2025. Pe site-ul oficial al competiției, imaginea-simbol a evenimentului este chiar o fotografie spectaculoasă a Cetății Devei, un veritabil ambasador vizual care invită oaspeții să descopere frumusețea și istoria locului.
Evenimentul, ajuns la a III-a ediție, va fi găzduit de Colegiul Național „Decebal” și se va desfășura în perioada 24 – 31 august, sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, cu sprijinul autorităților locale și județene.
Potrivit organizatorilor, competiția va reuni aproximativ 250 de elevi din peste 25 de țări, alături de 30 de profesori coordonatori și 35 de cadre didactice universitare și preuniversitare de prestigiu, membri ai Comisiei Centrale a olimpiadei. În total, 315 participanți vor fi prezenți la Deva, aducând cu ei o atmosferă multiculturală unică.
„Această competiție care presupune muncă enormă, încredere în sine, spirit competitiv, motivaţie, dar și dorința firească de a atinge succesul este, totodată, o oportunitate de a descoperi Deva – oraşul de la poalele Cetății, de a forma conexiuni, de a lega prietenii și de a evolua spiritual, în lungul traseu al ființei umane spre împlinire.
Bun venit la Deva!
Bun venit la Colegiul National „Decebal” Deva !”, a declarat directorul Colegiului Național „Decebal”, Marin Florin Ilieș.
Un program bogat – probe, cultură și turism
Deschiderea oficială este programată luni, 25 august, la Teatrul de Artă din Deva, urmată de proba scrisă (marți, 26 august), proba orală (miercuri, 27 august) și prezentările de proiecte (joi, 28 august).
Pe lângă competiție, agenda evenimentului include vizite la cele mai importante obiective turistice din județ: Cetatea Deva, Castelul Corvinilor, Muzeul Aurului din Brad, Țebea, Sarmizegetusa Regia.
Miercuri, 27 august, de la ora 20:30, în Piața Unirii din Deva, publicul este invitat la un concert de muzică clasică susținut de Filarmonica din Arad.
Impact economic și turistic
Evenimentul reprezintă o provocare și o oportunitate pentru operatorii din domeniul HORECA, care trebuie să asigure condiții excelente de cazare și servicii de calitate pentru a atrage turiștii să revină. „Din timp, împreună cu autoritățile publice și partenerii noștri, facem toate demersurile necesare pentru a organiza această olimpiadă în cele mai bune condiții”, a declarat, în luna martie, inspectorul școlar general al IȘJ Hunedoara, Maria Ștefănie.
Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, a dat asigurări că administrația locală va sprijini competiția, iar Consiliul Local Deva a aprobat, la finalul lunii iulie, o finanțare de 13.132 lei pentru buna desfășurare a olimpiadei.
Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul oficial: www.ienglo.com.