• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Deszăpezire intensă pe drumurile județene: 300 de apeluri în 24 de ore și peste 1.200 de tone de material antiderapant

Ninsorile abundente din ultimele zile au mobilizat autoritățile județene din Hunedoara, care au intervenit continuu pentru menținerea drumurilor practicabile. În ultimele 24 de ore, Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara a preluat aproximativ 300 de apeluri, iar echipele din teren au acționat cu 50 de utilaje, folosind circa 1.200 de tone de material antiderapant, atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopții.

În data de 04.01.2026, în intervalul orar 08.00–20.00, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 668 Bucium Orlea–Tămășasa, DJ 688 Dobra–Bătrâna, DJ 668A Streisângiorgiu–Alun, DJ 763B Vălișoara–Podele, DJ 741 Crișcior–Almașu Mic de Munte, DJ 706A Ilia–Vălișoara, DJ 706B Luncoiu de Jos–Sârbi, DJ 742B Blăjeni–DJ 762, DJ 708D Vețel–Feregi, DJ 107A Geoagiu–Bârsău, DJ 107B Bobâlna–Feredee, DJ 687K Silvașu de Jos–Mănăstirea Prislop, DJ 707G Gurasada–Dănulești, DJ 761A Șoimuș–Certeju de Sus, DJ 706 Sârbi–Țebea, DJ 705A Orăștie–Costești, DJ 687G Densuș, DJ 708E Deva–Cârjiți–Peștișu Mic, DJ 761 Bârsău–Săcărâmb și DJ 672C Valea de Pești. În cursul nopții s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 708D Feregi, DJ 761A Toplița Mureșului, DJ 763B Podele, DJ 687 Hunedoara, DJ 668B Mărtinești, DJ 708E Almașu Sec, DJ 706A Vorța, DJ 705 Balșa, DJ 742B Blăjeni, DJ 705K Geoagiu–Sanatoriu, DJ 708E Peștișu Mic, DJ 761 Certej, DJ 709F Slătinioara–Cabana Rusu, DJ 709H Petrila–Jieț, DJ 664A Lupeni–Straja, DJ 666B Iscroni–Aninoasa și DJ 666 Dealu Babii–Merișor.

Problemele apărute în trafic pe drumurile județene pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă, la numărul de telefon 0737 553 971, disponibil permanent.

Județul Hunedoara se află sub incidența unui Cod galben, valabil până la data de 05 ianuarie, ora 20.00, cu ninsori și depuneri de strat de zăpadă, și a unui Cod portocaliu, valabil până la 06 ianuarie, ora 10.00, pentru zona de munte, unde sunt prognozate ninsori abundente, viscol și vizibilitate redusă.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu autovehicule echipate pentru condiții de iarnă și să adapteze viteza la starea carosabilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *