Caravana Salvital a ajuns, astăzi, la Lelese, una dintre comunele din Ținutul Pădurenilor, cu populație mult îmbătrânită, care trăiește în sate aflate la distanță apreciabilă față de spitalul din Hunedoara sau de cele mai apropiate cabinete ale medicilor de familie. Asociația Salvital, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, derulează de aproape doi ani, un proiect complex de evaluare a stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, care se adresează, în principal, locuitorilor din comunitățile rurale izolate.
„A fost o mare bucurie să o am alături, astăzi, pe doamna doctor Cristina-Daniela Ștefan, consilier onorific al ministrului Sănătății, dr. Alexandru Rafila, care a dorit să vadă la fața locului cum se derulează acest program. Împreună cu domnia sa și cu medicul Ioan Demeter, consilier județean și membru în consiliul director al Asociației Salvital, am însoțit echipajele paramedicale la Lelese, unde câteva zeci de locuitori s-au prezentat pentru consultațiile gratuite oferite prin proiect. Evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații este, fără îndoială, un model de bune practici în acest domeniu, care vine în sprijinul categoriilor vulnerabile de locuitori din județul Hunedoara, care nu au posibilitatea să ajungă la medicul de familie sau la un medic specialist. Prin testele efectuate de către paramedici, se are în vedere depistarea precoce a unor afecțiuni grave din sfera cardio-vasculară, a bolilor metabolice sau a bolilor respiratorii, precum și tratarea eficientă a acestora”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Activitățile în teren ale echipajelor Salvital se concretizează și prin campanii punctuale de prevenire și depistare a unor afecțiuni medicale. Este și cazul campaniei care va avea loc vineri, 20 octombrie, la Deva, cu prilejul Zilei Mondiale a Osteoporozei. Acțiunea se va desfășura la Centrul Medico-Social „Sfântul Ierarh Nectarie” al Episcopiei Devei și Hunedoarei, între orele 10.00 – 15.00, iar solicitanții vor beneficia, în mod gratuit, de investigații de Osteodensitometrie.
Protest, în această seară, la Călan, împotriva închiderii Unității de Primiri Urgențe din localitate. Oamenii sunt revoltați și cer asigurarea asistenței medicale de urgență în […]
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, pe site-ul instituției, retragerea de la comercializare a două produse periculoase pentru consum: spanac […]
Lupta politică care se dă pe „spatele” Spitalului Județean de Urgență din Deva a făcut ca întreg colectivul medical să ia atitudine. Astăzi, un apel […]
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept”, you consent to the use of ALL the cookies.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Cookie-urile funcționale ajută la îndeplinirea anumitor funcționalități, cum ar fi partajarea conținutului site-ului web pe platformele de rețele sociale, colectarea feedback-urilor și alte funcții terță parte.
Cookie-urile de performanță sunt utilizate pentru a înțelege și analiza indicii cheie de performanță ai site-ului web, ceea ce ajută la furnizarea unei experiențe de utilizator mai bune pentru vizitatori.
Cookie-urile analitice sunt folosite pentru a înțelege modul în care vizitatorii interacționează cu site-ul web. Aceste cookie-uri ajută la furnizarea de informații despre valorile numărului de vizitatori, rata de respingere, sursa de trafic etc.
Cookie-urile de publicitate sunt folosite pentru a oferi vizitatorilor reclame relevante și campanii de marketing. Aceste module cookie urmăresc vizitatorii pe site-uri web și colectează informații pentru a oferi reclame personalizate.