fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Comunicat de presă Consiliul Județean Hunedoara. Pixurile și odorizantele auto cumpărate de CJ Hunedoara vor fi predate ofițerilor DGA – Serviciul Județean Anticorupție

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care vizează o achiziție directă de obiecte personalizate – pixuri și odorizante auto -, inițiată din catalogul electronic de către Consiliul Județean Hunedoara, Biroul de presă este abilitat să facă următoarele precizări:

Conducerea Consiliului Județean Hunedoara tratează cu multă responsabilitate informațiile care apar în presă, justificat, inclusiv în acele medii jurnalistice controlate în totalitate sau apropiate periculos de mult de zona politică. Rolul presei, recunoscut și apreciat ca atare într-o societate echilibrată, nu poate fi însă confiscat sub umbrela mass-media pentru a pune în mișcare motorașe zgomotoase care caută în fiecare zi, chiar de mai multe ori într-o zi, printr-un bruiaj obsesiv, pretexte pentru a denigra munca angajaților Consiliului Județean Hunedoara, fie că vorbim de echipa de conducere sau aparatul de specialitate.

Achiziția obiectelor personalizate despre care se insinuează că vor fi utilizate de Consiliul Județean Hunedoara, se realizează în baza unui parteneriat în educație și prevenirea faptelor de corupție încheiat în data 29 septembrie 2011, între Consiliul Județean Hunedoara și Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Anticorupție (DGA), și reprezintă un suport pentru activitățile de promovare a mesajelor anticorupție. Acestea urmează a fi utilizate la activitățile specifice pe o perioadă îndelungată cu referire și la anii următori.

Astfel, în data de 15 martie 2024, Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara a transmis către Consiliul Județean Hunedoara o solicitare, în baza parteneriatului amintit, de sprijin pentru realizarea unor materiale de promovare a mesajelor anticorupție, constând în 10.000 de pixuri și 10.000 de odorizante. Precizăm că astfel de solicitări nu sunt transmise anual, ci o dată la câțiva ani, iar în acest fel se justifică și numărul ridicat de materiale care urmează să fie achiziționate. Aceste obiecte inscripționate cu mesaje preventive anticorupție urmează să fie oferite atât personalului MAI, cât și cetățenilor în cadrul campaniilor anticorupție.

Așadar, pixurile și odorizantele auto care fac obiectul acestei achiziții nu sunt destinate uzului intern al Consiliului Județean Hunedoara, ci vor fi predate pe bază de proces-verbal ofițerilor DGA – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara. Materialele personalizate conform machetelor puse la dispoziție de DGA vor fi distribuite persoanelor cu care această instituție interacționează în cadrul campaniilor de informare și conștientizare, inclusiv în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara. Anexăm imagini cu materialele personalizate achiziționate, suficient de clare pentru a demonstra onestitatea demersului nostru.

De altfel, nu este pentru prima dată când Consiliul Județean Hunedoara răspunde solicitărilor instituțiilor aflate în coordonarea MAI. Recent, administrația județeană a alocat fondurile necesare pentru editarea unor materiale educative adresate elevilor, cu privire la Educația Rutieră.

Considerăm că modul în care a fost prezentată această achiziție, fără a se solicita un punct de vedere din partea reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara, nu face decât să denigreze activitatea de zi cu zi a instituției noastre, a Serviciului de Achiziții Publice, a președintelui Laurențiu Nistor și a echipei de conducere, și de a implica administrația județeană în jocurile electorale care au început la nivelul județului Hunedoara.

Modul iresponsabil în care autoarea materialului insinuează că această achiziție ar avea legătură cu campania electorală, precum și folosirea numelui șefului instituției în acest context, va fi clarificat în instanță. Consiliul Județean Hunedoara nu va permite, în numele unei libertăți prost înțeleasă, să fie târât în luptele politice coordonate în chicinetele adversarilor politici.

În încheiere, este esențial să nu uităm că valoarea unei instituții se măsoară în fapte și în impactul real asupra comunității, nu în numărul de pretexte create pentru a o denigra în scopuri politice. În spatele fiecărui detaliu aparent „controversat” se află adesea o realitate complexă și un efort susținut pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor.

Este responsabilitatea noastră să evaluăm cu atenție și să ne raportăm la informații cu obiectivitate și discernământ, în loc să cădem pradă manipulărilor și jocurilor politice.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *