• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Casa mistuită de flăcări, la Meria. Pompieri: „La locul producerii evenimentului au fost identificate oseminte provenite, posibil, de la două persoane” 

O casă a fost distrusă de flăcări, în localitatea Meria, din comuna Lunca Cernii de Jos. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, în cursul nopții trecute, și nu a fost anunțat la 112. Astăzi, pompierii au găsit în locuință oseminte care provin, probabil, de la două persoane.

„Pompierii Detașamentului Hunedoara s-au deplasat, în această dimineață, în localitatea Meria, comuna Lunca Cernii de Jos, în urma unei sesizări a autorităților locale, referitoare la producerea unui incendiu la o casă de lemn, aflată într-o zonă greu accesibilă.

Incendiul, care s-a produs, cel mai probabil, în cursul nopții, nu fusese anunțat la numărul unic pentru situații de urgență, 112.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul era stins, astfel că s-a acționat pentru răcirea perimetrului, îndepărtarea elementelor de construcție arse, dar și pentru stabilirea pagubelor și a cauzei probabile a izbucnirii flăcărilor.

Din cercetarile efectuate la locul producerii evenimentului au fost identificate oseminte provenite, posibil, de la 2 persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

În continuare, instituțiile abilitate vor efectua cercetări pentru identificarea persoanelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *