Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a aprobat repartizarea ultimei tranșe către bugetele locale din 17 unități administrativ-teritoriale, în valoare de 92.797.323,25 de lei, din schema de sprijin pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației pentru sezonul rece 2022-2023. Municipiul Brad a primit astfel ultima transă de bani, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, pentru decontarea sumelor aferente achiziției de păcură.
Suma repartizată este aferentă consumului de combustibil sub formă de păcură, cărbune, biomasă sau gaze naturale, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale.
De această sumă vor beneficia municipiile Buzău, Craiova, Motru, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Brad, Iași, Drobeta-Turnu Severin, Suceava, Vatra Dornei, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, orașele Nehoiu, Întorsura Buzăului, Horezu, precum și comuna Tașca.
Astfel, cu această ultimă tranșă, Ministerul Dezvoltării a repartizat întreaga sumă de 250 de milioane de lei aferentă programului de sprijin aprobat de Guvern pentru unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcționale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă, a amintit ministrul dezvoltării.
Prin acest program, MDLPA a decontat, în limita sumelor alocate din bugetul de stat în acest scop, unităților administrativ-teritoriale, în ordinea solicitărilor, până la 50% din suma facturată pentru achiziția de cărbune, păcură, biomasă sau gaze naturale (inclusiv TVA), realizată în perioada octombrie 2022 – martie 2023 de către producătorul de energie termică.
Anexă: Repartizarea sumelor către cele 17 unități administrativ-teritoriale
Sursa foto: primariabrad.ro.