• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Biserica salvată de la prăbușire și strămutată din comuna Lăpugiu de Jos, în municipiul Hunedoara, a fost târnosită

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” strămutată din satul Baștea, comuna Lăpugiu de Jos, în municipiul Hunedoara, a fost târnosită. Biserica a fost salvată de la prăbușire în anul 2019, deoarece localitatea este depopulată. Deși nu se află înscrisă pe lista monumentelor istorice, conform ultimului studiu de specialitate, unele bârne din zona naosului provin din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Slujba de târnosire a fost oficiată, duminică, de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu doi ierarhi din Biserica Ortodoxă Bulgară – Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, și Preasfințitul Părinte Tihon de Tiveriopol, Episcop-vicar Patriarhal. În continuare a fost săvârșită Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi.

„În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că așa cum demonizatul din pericopa evanghelică a acestei duminici a primit vindecare la întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, în același fel credincioșii prezenți în biserică se bucură de roadele rugăciunilor înălțate la sfintele slujbe și de împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Un cuvânt de binecuvântare a rostit și Înaltpreasfințitul Mitropolit Părinte Naum”, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

În continuare, Preasfințitul Părinte Nestor a oferit mai multe distincții. Preotul paroh Lucian David a fost hirotesit iconom-stavrofor, Părintele diacon Daniel Bembea, slujitor la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hunedoara a fost hirotesit arhidiacon, credincioșii implicați în lucrările de restaurare ale lăcașului de cult au primit acte de cinstire, iar Ovidiu Crișan și Natalia Crișan au primit distincția eparhială «Ordinul Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop».

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu și ctitorii lăcașului de cult.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *