• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Bărbat rănit grav, după ce a încercat să stingă un incendiu de vegetație. Victima a suferit arsuri pe o suprafața mare a corpului

Un bărbat din satul Sulighete a suferit arsuri grave, cel mai probabil, după ce a încercat să stingă singur un incendiu de vegetație. Incendiul nu se manifesta pe o suprafață mare de teren, dar a fost suficient pentru a-l răni pe bărbat.

„În această dimineață, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3 metri pătrați în curtea unei gospodării din satul Sulighete, comuna Șoimuș.
La fața locului, echipajele de intervenție, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere și cu o ambulanță SMURD, au constatat că incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, dar resturile de vegetație încă fumegau.
Pompierii au acționat pentru lichidarea focarului și eliminarea oricărui risc de reaprindere a focului. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a suferit arsuri pe o suprafață mare a corpului”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată la UPU Deva, conștientă și cooperantă.

ATENȚIE!

Este interzisă arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Focul, scăpat de sub control sau în condiții de vânt puternic, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol sănătatea și chiar viața semenilor.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Foto ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *