Hunedoreanul Avram Iancu este aproape de a lua startul în noua cursă în apele lumii. De această dată, bibliotecarul înoată pentru ca România să poată să adere la spațiul Schengen. Avram Iancu va înota de la Vechiul Pod din Constance, din Germania, până în Olanda, acolo unde Rinul se varsă în Marea Nordului. Cursa va avea 1032 de kilometri, iar polisportivul își propune să o parcurgă în aproximativ 35 de zile.
„A venit timpul să mă întreb, din nou, ce anume pot să fac eu pentru țara mea și nu ce poate să facă țara pentru mine. A sosit timpul pentru înotul principal al sezonului.
Voi înota întregul curs al Rinului, de la începutul marcării kilometrice a fluviului, adică de la Vechiul Pod din Constance (Germania) și până la vărsarea acestuia în Marea Nordului, în Olanda.
În aproximativ 35 de zile de înot sper să reușesc să străbat cei 1032 de kilometri marcați ai acestui fluviu care străbate inima Europei.
Întregul meu efort va fi dedicat în exclusivitate aderării României la spațiul Schengen.
Așa cum fluviile străbat țările și continentele fără să țină cont de granițe, tot așa îmi doresc ca milioanele de români să circule liberi de la Marea Nordului și până la Marea Neagră.
Îmi doresc ca sutele de mii de români care se întorc în țară de sărbători sau în concedii să nu mai stea la cozi kilometrice obositoare.
Îmi doresc ca transportatorii români să nu mai piardă timp și sume importante de bani prin granițe inutile. România este în EUROPA! România ESTE Europa!
Acest efort reprezintă umila mea contribuție la împlinirea acestui deziderat comun”, scrie Avram Iancu, pe contul său de socializare.
Peste șase zile, în data de 16 iulie, Avram Iancu va începe cursa pe Rin.
„Înotul va fi observat oficial și va fi recunoscut și certificat de către cele mai importante organizații mondiale de înot în ape deschise.
Observatorul oficial va fi instructorul de înot Radu Ileană din Alba Iulia, în vârstă de 37 de ani, cu o experiență de 14 ani în predarea înotului la Deva și Alba Iulia.
Voi fi însoțit de caiaciști ca suport acvatic, dar și de o echipă de suport terestru.
Un sistem modern de livetracker va fi disponibil, permițând oricui și de oriunde să vadă în timp real progresul deplasării mele.
Mulțumesc anticipat întregii mele echipe.
Mulțumesc MAE pentru întregul suport diplomatic acordat, mulțumesc că ați “aruncat buzduganul” înaintea sosirii noastre acolo, mulțumim pentru toate informațiile necesare și pentru obținerea recomandărilor făcute de către autoritățile locale.
Mulțumesc și celor ce rezonează cu înoturile mele, făcându-le posibile”, mai spune Avram Iancu.
În vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. În iulie 2022 a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie. În acelaşi an, Avram Iancu a obţinut titlul de „Performance of the Year” din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială. Printre reuşitele lui Avram Iancu se numără şi traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016.
În luna mai 2023, Avram Iancu a reușit să traverseze înot Marea Galileii.