Compania ArcelorMittal Hunedoara a publicat documentul prin care sunt detaliate sumele pe care le pot primi angajații ce aleg să plece din companie prin Schema de Plecări Voluntare. Doar salariații cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată sunt eligibili pentru a încasa plăți compensatorii, ceea ce înseamnă că aproximativ jumătate dintre cei 477 de angajați se află în această situație.
Dacă angajații vor alege Schema de Plecări Voluntare, aceștia nu vor beneficia de ajutor de șomaj. Potrivit documentului, o persoană cu un salariu brut de 5.200 de lei și cu o vechime mai mică de trei ani, ar urma să încaseze 24.084 de lei cu titlu de plăți compensatorii. În cazul în care vechimea este mai mare, suma netă primită poate ajunge la peste 50.000 de lei.
Vezi AICI întreg documentul ArcelorMittal Hunedoara.
Cei care lucrează pe perioadă determinată nu vor beneficia de compensații, însă, potrivit liderului Sindicatului „Siderurgistul”, Mircea Bordean, compania a acceptat ca aceștia să primească două salarii la încetarea contractului. În schimb, pensionarii angajați nu vor primi nici plăți compensatorii, nici bonusuri suplimentare la plecare, după ce ArcelorMittal a respins propunerea sindicală de a le oferi două salarii în plus.
Angajații ArcelorMittal Hunedoara pot depune, până pe data de 30 septembrie, cereri pentru plecarea voluntară din combinatul siderurgic, urmând ca acestea să fie centralizate și analizate de conducerea companiei.
Conducerea ArcelorMittal a anunțat, pe 12 septembrie, că a luat decizia de a opri definitiv producția la fabrica sa din municipiul Hunedoara.
Producția la ArcelorMittal Hunedoara a încetat în 5 septembrie, salariații fiind trimiși în șomaj tehnic.

[…] Plăți compensatorii. Detalii, în știrea de aici. […]