• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

APEL UMANITAR: Roxana, un copil frumos, de doar 17 ani, are nevoie de tot sprijinul nostru! Mama fetei: „Are nevoie urgent de transplant medular de celule stem”

Roxana Zgardea, o copilă de doar 17 ani, din Deva, are nevoie de tot sprijinul nostru. Până în luna septembrie a acestui an, viața Roxanei era una normală. Era începutul clasei a XII-a, o perioadă frumoasă din viață, care însă a venit cu ceva mai teribilă veste pentru familia ei: un diagnostic cumplit.

blank

Totul a început, potrivit mamei Roxanei, în 6 septembrie, atunci când femeia a mers cu fiica ei să îi facă analizele. Roxana îi spusese mamei că se simte slăbită și amețește.

„În 6 septembrie, i-am făcut analizele, pentru că mi-a spus că amețește și mie mi se părea că e cam palidă la față. Când au venit analizele, hemoglobina era 8,2 și toată formula leucocitară era praf, toate erau la limita de jos. Și de acolo a început un întreg calvar. Diagnosticul principal a fost de Imunodeficiență combinată severă și diagnosticul secundar a fost de Limfohistiocitoza hemofagocitara. Are nevoie urgent de transplant medular de celule stem, pentru că are limfocitele zero. Zero erau ieri…”, povestește Lavinia Zgardea, mama Roxanei.

Familia a luat legătura cu trei clinici din Italia, unde transplantul medular de celule stem poate fi efectuat. Are nevoie însă de tot sprijinul nostru, pentru că intervenția și transportul costă foarte mulți bani. Docamdată, nu se știe exact suma necesară. Roxana este acum internată la un spital din Timișoara, din cauza unor complicații ale bolii de care suferă.

„Suma exactă încă nu o știu, astăzi voi afla răspunsul de la trei clinici. Mi s-au transmis doar ceva costuri de avion, pentru că eu nu pot să o iau din spital și să plec fără asistență medicală. Ea a făcut o complicație a boli ei și a făcut hemoragie digestivă, cu ulcerații, și i-a și perforat stomacul. Ea, vineri, a fost operată”, mai spune mama Roxanei.

Roxana este pasionată de muzică, este premiantă și este un copil care ar trebui să aibă toată viața înainte.

Haideți să o ajutăm pe Roxana! Haideți să ajutăm un copil să se facă bine și să își trăiască viața frumos!

RO05INGB0000999914554313 (RON)
RO61INGB0000999914554372 (EUR)
Cod SWIFT : INGBROBU
Nume cont: Zgardea Lavinia Elena

 

 

 

2 thoughts on “APEL UMANITAR: Roxana, un copil frumos, de doar 17 ani, are nevoie de tot sprijinul nostru! Mama fetei: „Are nevoie urgent de transplant medular de celule stem”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *