• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Alertă la Vețel: indivizi care pretind că sunt angajați ai primăriei încearcă să înșele localnicii. Au fost văzuți și în alte localități din zonă

Primăria Comunei Vețel avertizează cetățenii cu privire la prezența în localitate a unor persoane suspecte care încearcă să înșele și să fure de la oameni, pretinzând că sunt reprezentanți ai administrației publice sau ai operatorului de apă și canalizare.

Potrivit anunțului făcut de primarul Gheorghe Capșa, trei persoane – două purtând veste reflectorizante verzi și una aflată la volanul unui autoturism marca Audi, gri, cu numere de înmatriculare WPY 37955 (Polonia) – au fost observate în zonă, abordând cetățeni și încercând să obțină acces în gospodării sub pretextul efectuării unor verificări.

Vă rugăm să nu le permiteți accesul în curți sau locuințe! Aceste persoane nu reprezintă Primăria Vețel și nu au nicio legătură cu operatorul de apă. Intențiile lor sunt infracționale”, a transmis primarul.

blank

Mai mulți locuitori din satul Leșnic au semnalat deja incidente similare, iar polițiștii au fost sesizați și desfășoară verificări pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor implicați.

Situația a stârnit îngrijorare și în localitățile vecine, unde au apărut relatări similare. „Au fost văzuți și la Câmpuri Surduc!”, a scris un localnic. O altă persoană a relatat: „Chiar azi i-am văzut, la trei case diferite. La una se uitau peste gard”. Iar un locuitor din Ilia a confirmat că „au fost și aici, în jurul orei 15. Se uitau peste gard să vadă dacă suntem acasă. Când am ieșit, au zis că pun burlane. Erau extrem de dubioși”.

Deși intenția edilului a fost, fără îndoială, aceea de a-și proteja concetățenii și de a preveni alte posibile victime, specialiștii atrag atenția că, în astfel de situații, este recomandat ca primii informați să fie polițiștii, pentru ca aceștia să poată interveni discret și rapid, crescând șansele de prindere a făptașilor. În urma mediatizării publice a cazului, este posibil ca persoanele suspecte să-și schimbe zona de acțiune, ceea ce îngreunează identificarea lor.

Recomandări pentru cetățeni

Primăria reamintește că angajații instituțiilor publice se legitimează întotdeauna cu o legitimație de serviciu. În lipsa acesteia, refuzați accesul și anunțați imediat autoritățile.

De asemenea:

  • Nu oferiți informații personale sau financiare persoanelor necunoscute.

  • Nu permiteți accesul în locuință celor care pretind că sunt „de la primărie” sau „de la compania de apă” fără o legitimație și o justificare clară.

  • Sunați imediat la 112 dacă sunteți abordați de persoane suspecte sau observați autoturismul menționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *