După ce în data de 10 ianuarie, președintele Colegiului Medicilor spunea că cercetarea abaterii disciplinare presupusă a fi comisă de medicul cardiolog Constantin Blaj este „tardivă”, ieri, Spitalul Județean de Urgență Deva a primit un document în care este anunțat că cercetarea va începe. Potrivit deciziei Colegiului Medicilor, cercetarea se face „din oficiu”, în urma sesizării făcute de Spitalul Județean de Urgență Deva (!).
„E adevărat, vă confirm că așa este. Există un document oficial, o dispoziție. Vă citez: «Alăturat, vă înaintăm decizia numărul 2/2024, a Biroului Executiv al Colegiului Județean al Medicilor Hunedoara, prin care se declanșează, din oficiu, procedurile disciplinare împotriva domnului doctor Blaj Constantin Sabin, medic primar Cardiologie și Medicină Internă, la Spitalul Județean de Urgență Deva, în vederea analizării conduitei profesionale a acestuia, față de pacientă Ursachi Suzana (…), urmare a sesizării formulate de instituția dumneavoastră». Deci se declanșează din oficiu, ca urmare a sesizării… Eu nu înțeleg cum vine asta. Data deciziei este 11.01.2024. La noi a ajuns în aceeași dată”, a declarat medicul Lucian Miron, director medical al SJU Deva.
Înainte cu o zi de data emiterii acestei decizii, președintele Colegiului Medicilor Hunedoara, Andreea Uliță Sânjoan, spunea, într-o declarație dată pentru Gazeta de dimineață, că, în acest caz, cercetarea este „tardivă”, întrucât „orice cercetare se poate face doar în șase luni de la momentul producerii”.
„Nu putem face cercetarea față de domnul doctor Blaj, fiindcă este tardiv formulată. Orice cercetare se face doar în șase luni de la momentul producerii. Colegiul Medicilor face cercetarea privind abaterea disciplinară. Noi avem niște reguli și regula aceasta nu ne permite s-o facem”, a precizat pentru Gazeta de dimineață Andreea Uliță Sânjoan, președintele Colegiul Medicilor Hunedoara.
Știri din Hunedoara a încercat astăzi să ia legătura cu președintele Colegiului Medicilor Hunedoara, pentru a lămuri aceasta situație contradictorie între cele declarate pentru Gazeta de dimineață și demersurile oficiale ale Colegiului Medicilor, dar, din păcate, Andreea Uliță Sânjoan nu a fost disponibilă. Aceasta ne-a îndrumat, printr-un mesaj, înspre purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Hunedoara, av. Ruxandra Indrieș, care însă nu a putut oferi informații la acest moment.
Întrebată dacă a început cercetarea disciplinară a doctorului Blaj Constantin, în contextul în care președintele Colegiului Medicilor spunea că acest lucru nu se mai poate întâmpla, aceasta a răspuns:
„Doamna repoorter, cu cea mai mare plăcere, vă rog să mă sunați săptămâna viitoare. O să vă dau informația absolut completă, dar în acest moment mai multe amănunte nu vă pot da. Joia viitoare voi avea mai multe amănunte și, cred că, definite”, a spus Ruxandra Indrieș, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Hunedoara.
Medicul cardiolog Constantin Blaj a făcut, aseară, primele declarații în urma scandalului izbucnit la Spitalul Județean de Urgență din Deva, după ce o pacientă din Hunedoara a declarat că, în anul 2022, a fost dusă la morgă, deși nu era decedată. Potrivit femeii, aceasta s-ar fi trezit după o zi și jumătate, cu cadavre pe ea. Medicul care a tratat-o, fostul șef al secției Cardiologie, spune că totul este „o rafală de minciuni”.
Dr. Blaj explică, în detaliu, toată perioada din timpul internării, de după externare, dar își arată și revolta față de situația creată acum, după declarațiile făcute de femeie.
Detalii, în materialul de mai jos:
Replica medicului cardiolog Constantin Blaj, în urma scandalului în care a fost implicat. Dr. Blaj: „O rafală de minciuni. (…) Pacienta nu a fost în morgă nicio secundă, astfel că tot ce ține de această afirmatie nu se confirmă”