Polițiștii rutieri din județul Hunedoara au intensificat acțiunile preventive și de control, având ca scop reducerea riscului de producere a accidentelor și creșterea siguranței în trafic.
În doar trei zile, între 19-21 septembrie, oamenii legii au aplicat 671 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 374.000 de lei. Totodată, au fost reținute 38 de permise de conducere, dintre care 12 pentru viteză și 3 pentru consum de alcool, precum și 28 de certificate de înmatriculare, ca urmare a neregulilor tehnice constatate.
Cazuri flagrante pe șoselele din județ
-
La Ponor, polițiștii rutieri au depistat, pe 20 septembrie, un tânăr de 26 de ani din comuna Pui, care conducea un motociclu enduro fără plăcuțe de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, iar șoferul nu deținea permis de conducere. Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
-
La Sântandrei, în aceeași seară, un biciclist de 50 de ani a căzut pe strada principală și s-a accidentat. Testat de polițiști, acesta avea o alcoolemie de 1,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la UPU Deva pentru îngrijiri medicale, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
-
La Băița, în noaptea de 22 septembrie, un bărbat de 51 de ani a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
În toate cauzele prezentate au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind în desfășurare.
Recomandările poliției
Oamenii legii reamintesc participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să nu conducă sub influența alcoolului sau în stare de oboseală și să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai prin locurile permise și să se asigure că sunt vizibili în trafic.
„Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să se informeze cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le vor parcurge. Conduceți cu prudență, măriți distanța de siguranță în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
În condițiile unui trafic aglomerat, condițiile meteo nefavorabile pot determina apariția unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile! Nu vă angajați în depășirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate și efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare. Nu consumați alcool și nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiți! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceți, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugați să își ia toate măsuri de precauție pentru a fi siguri că sunt observați în trafic de către șoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi! Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
