• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Acțiune amplă pentru siguranța elevilor, desfășurată de polițiștii hunedoreni în școlile din județ

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în data de 16 octombrie 2025, o amplă acțiune la nivelul întregului județ, având ca scop creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar și în zonele din vecinătatea acestora.

Activitățile au avut un caracter preventiv și educativ, vizând atât prevenirea faptelor antisociale, cât și verificarea modului în care este asigurat climatul de ordine și siguranță publică în jurul școlilor și liceelor din județ.

În total, au fost organizate 71 de activități preventive, la care au participat peste 2.000 de beneficiari – elevi, părinți și cadre didactice. Polițiștii au constituit 7 grupuri tematice de lucru împreună cu directorii unităților de învățământ, au susținut 28 de instruiri cu profesori, 60 cu reprezentanți ai agenților economici și 26 cu agenți de pază.

În același timp, polițiștii au derulat activități de control în teren: 144 de persoane au fost legitimate, 23 de autovehicule au fost oprite pentru verificări, iar 23 de persoane au fost testate cu aparatul etilotest. Totodată, au fost depistați 25 de elevi absenți de la cursuri.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.690 de lei, și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat 150 de polițiști, jandarmi și 22 de polițiști locali, care au acționat împreună pentru menținerea unui climat de siguranță în școli și pentru prevenirea absenteismului școlar.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara transmit că siguranța elevilor și a cadrelor didactice rămâne o prioritate, astfel de activități urmând să fie desfășurate și în perioada următoare, în parteneriat cu instituțiile de învățământ, autoritățile locale și alte structuri cu atribuții în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *