Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe pe A1 Deva – Nădlac, km 251, calea 2, Arad – Timișoara, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren si un autoturism. Traficul rutier pe banda de urgență și pe prima bandă este restricționat.
Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.
„Circulație oprită la această oră pe autostrada #A1 km 521, la limita dintre județele Arad și Timiș, în urma unui accident rutier. Intervine elicopterul SMURD”, anunță și reprezentanții DRDP Timișoara.
Potrivit opiniatimisoarei.ro, autoturismul ar fi fost oprit pe banda de urgență, în zona Orțișoara, și a fost lovit în plin de un camion. În urma impactului, șoferul a murit pe loc, anunță sursa citată. O femeie care se afla în dreapta sa a fost rănită grav.