Colectarea selectivă este doar un vis, la nivelul județului Hunedoara. Pe de-o parte, oamenii nu sunt educați să pună și să arunce gunoiul separat. Pe de altă parte, atunci când cetățenii colectează gunoiul selectiv, angajații societății de salubrizare aruncă deșeurile la grămadă.
Această realitate a fost suprinsă de camerele de supraveghere amplasate pe casa unui localnic din satul Tărățel, ce aparține de municipiul Brad. Omul spune că, timp de o lună, localnicii s-au străduit să colecteze separat hârtia și cartonul, iar în momentul în care a venit mașina de gunoi a noului operator Supercom, sacii au fost deschiși, iar deșeurile colectate separat au fost amestecate cu cele menajere.
„A venit Supercomul și pe strada mea. Speram la altceva. Dar aceeași Mărie, cu altă pălărie și cu tarife mai mari!
Degeaba s-au străduit locuitorii Țărățelului o lună de zile să colecteze hârtia și cartonul SEPARAT. Cu un zvâc, Supercomul s-a … pe munca lor. La fel ca pt. Brai Cata, clauzele contractuale sunt doar de formă.
Întrebări pt. ADI deșeuri și Primăria Brad: ați plăti prețul întreg pentru o franzelă din care a mușcat vânzătorul? Locuitorii Țărățelului vor trebui să plătească întreaga valoarea a taxei de salubrizare pentru servicii de salubrizare asigurate la jumătate în această săptămână? O să plătiți tariful de sortare de 409,99 lei+TVA pe tona de deșeuri colectată în amestec din Țărățel, astăzi 26.01.2023, DIN VINA SUPERCOM?, întreabă Cristian Florin Calica.