Cursa a avut startul în municipiul Petroșani și s-a încheiat în Stațiunea Parâng, pe un traseu extrem de solicitant, cu o lungime de 14,5 kilometri și o diferență de nivel de aproximativ 1.000 de metri. Panta medie a traseului a fost de 7%, însă dificultatea a crescut semnificativ pe anumite porțiuni.
Cinci kilometri ai traseului au avut pante cu înclinații cuprinse între 9% și 15%, iar ultimii 500 de metri au reprezentat adevărata provocare a cursei, cu o pantă medie de 20% și porțiuni în care înclinația a ajuns la 30%.
La doar 12 ani și 7 luni, Tudor a reușit să încheie competiția în mai puțin de o oră și s-a clasat pe locul 7, un rezultat cu atât mai valoros cu cât traseul este considerat unul dintre cele mai dificile din România și este comparat cu celebra ascensiune Col du Tourmalet, din Franța.
Tatăl ciclistului a vorbit despre ambiția și încrederea cu care Tudor a abordat competiția.
„S-a simțit încrezător și și-a dorit. I-am dat această șansă să concureze, ca să își câștige încrederea în el și să progreseze. A terminat foarte bine, sub o oră, pe un super loc 7. Dar cel mai impresionant este faptul că Tudor a reușit asta la 12 ani și 7 luni. Este un foarte bun cățărător. Restul va ține doar de noroc și de plăcerea cu care se luptă în fiecare cursă”, a transmis tatăl sportivului, într-o postare publicată pe Facebook.
Rezultatul obținut în Parâng confirmă evoluția tânărului ciclist devean și reprezintă o nouă răsplată pentru munca, disciplina și dăruirea pe care le investește în pregătire.
Tudor este susținut în prezent de familie, iar rezultatele obținute în acest an arată că talentul și perseverența sa merită să fie sprijinite și de autorități sau de potențiali sponsori. Pentru un sportiv atât de tânăr, susținerea financiară și accesul la condiții bune de pregătire pot face diferența în construirea unui parcurs sportiv de viitor.
Bravo, Tudor!