Un bărbat de 46 de ani din Deva a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru violență în familie și amenințare. Potrivit anchetatorilor, acesta și-ar fi agresat fizic și amenințat fosta soție, pe fondul unor conflicte generate de gelozie.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit în dimineața zilei de 15 iunie, după ce au fost sesizați de mama unei femei de 36 de ani cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată de fostul soț.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 14 spre 15 iunie, în jurul orei 00:00, la domiciliul femeii din municipiul Deva. Potrivit polițiștilor, între cei doi foști soți ar fi izbucnit un conflict pe fondul unor neînțelegeri generate de gelozie. În timpul altercației, bărbatul de 46 de ani ar fi lovit-o pe femeie cu pumnii și ar fi amenințat-o în repetate rânduri.
În urma intervenției, oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui pericol iminent pentru integritatea victimei. Ca urmare, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile, prin care au fost dispuse măsuri pentru protejarea femeii.
Agresorul a fost reținut
În baza probelor administrate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva, față de bărbat a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând ca procurorii să decidă măsurile care se impun în continuare.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.