• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Percheziții în zona Orăștie, în cadrul Operațiunii Jupiter. Aproape un milion de lei din prestații ITP, neînregistrați în contabilitate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au efectuat marți cinci percheziții domiciliare în județ, într-un dosar de evaziune fiscală aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Anchetatorii suspectează că o societate comercială din zona municipiului Orăștie nu ar fi evidențiat în contabilitate venituri de aproape un milion de lei obținute din activități de inspecție tehnică periodică.

Operațiunea Jupiter continuă în județul Hunedoara. Astăzi, 9 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unei anchete coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

 

Cercetările vizează infracțiunea de omisiune a evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019 – 2024, o persoană juridică din zona municipiului Orăștie ar fi omis să înregistreze în evidențele contabile toate sumele încasate din prestații de inspecție tehnică periodică (ITP).

Din verificările efectuate până în prezent a rezultat existența unei diferențe de 4.868 de prestații ITP care ar fi fost efectuate, dar nu și înregistrate în contabilitate. Valoarea totală a acestora se ridică la 973.600 de lei.

În urma acestor activități, prejudiciul estimat adus bugetului consolidat al statului este de 203.031 lei.

În cadrul perchezițiilor desfășurate marți, polițiștii au ridicat documente contabile și alte înscrisuri considerate relevante pentru probarea activității infracționale și pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea face parte din Operațiunea Jupiter, derulată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, urmând ca, în funcție de rezultatele cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *