• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Investiție de aproape 2 milioane de lei în Deva: rețelele de apă și canalizare din Zăvoi sunt aproape finalizate

Locuitorii din zona Zăvoi a municipiului Deva vor beneficia în curând de infrastructură modernă de utilități, după ce proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare din cartierele Orizont 1 și Orizont 2 a ajuns în faza finală. Investiția, în valoare de aproape 2 milioane de lei, este finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu și reprezintă un pas important pentru dezvoltarea uneia dintre zonele aflate în continuă expansiune ale orașului.

„Dezvoltarea unui municipiu nu se măsoară doar prin proiectele vizibile sau spectaculoase, ci și prin investițiile esențiale care creează condițiile pentru o creștere sustenabilă pe termen mediu și lung.

Proiectul de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în zona Zăvoi (Orizont 1 și Orizont 2) se apropie de final. Investiția este realizată în baza unui contract de finanțare încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în valoare de 1.953.111,67 lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.

Prin implementarea acestui proiect au fost realizați:

  • 995 metri liniari de rețea de alimentare cu apă;
  • 955 metri liniari de rețea de canalizare;
  • 79 de racorduri la rețelele de apă și canalizare;
  • 8 hidranți subterani;
  • o stație de pompare a apelor uzate menajere.

„Investițiile în infrastructura de bază sunt fundamentul unei dezvoltări durabile a municipiului nostru. Extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona Zăvoi este un proiect important, care răspunde nevoilor reale ale locuitorilor din această zonă aflată în expansiune. Ne dorim ca fiecare cartier al municipiului să beneficieze de condiții moderne de locuire, iar astfel de investiții confirmă angajamentul nostru de a dezvolta municipiul în mod echilibrat și responsabil. Vom continua să atragem fonduri și să implementăm proiecte care aduc beneficii directe cetățenilor și contribuie la creșterea calității vieții în Deva”, a declarat Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva.

Dincolo de datele tehnice, această investiție reflectă o viziune administrativă orientată spre dezvoltarea coerentă a municipiului și creșterea calității vieții pentru locuitorii din zonele aflate în expansiune. Asigurarea unei infrastructuri moderne de utilități reprezintă un pas esențial pentru dezvoltarea comunității și pentru valorificarea potențialului urbanistic al acestor cartiere.

„Primăria Municipiului Deva continuă să investească în proiecte care răspund nevoilor reale ale cetățenilor și care contribuie la construirea unui oraș modern, funcțional și pregătit pentru viitor”, se mai arată în comunicatul de presă menționat mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *