• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

CFR explică de ce a fost demolată Gara Deva și când ar putea reîncepe lucrările. După doi ani de blocaj, autorizația este din nou în procedură

La aproape doi ani de la demolarea parțială a Gării Deva și tot atâta timp în care șantierul a rămas abandonat, CFR SA oferă primele explicații oficiale detaliate, privind motivele care au dus la oprirea lucrărilor și stadiul actual al proiectului de reconstrucție a stației feroviare.

Într-un răspuns transmis publicației „Știri din Hunedoara”, compania precizează că lucrările au fost sistate după ce, în timpul intervențiilor de consolidare, constructorii au descoperit probleme grave la structura clădirii.

Potrivit CFR, situația reală identificată pe teren era mult mai gravă decât cea prevăzută inițial în documentațiile tehnice.

„Lucrările de reabilitare/reconstrucție a clădirii de călători din stația CF Deva au fost întrerupte ca urmare a situației reale constatate în teren în timpul decopertărilor necesare consolidării, unde s-a identificat lipsa unor elemente structurale esențiale la nivelul parterului, situație care indica un risc iminent de pre-colaps și afecta semnificativ rezistența și stabilitatea construcției”, arată CFR SA în răspunsul oficial transmis redacției noastre.

În aceste condiții, reprezentanții companiei spun că a fost necesară modificarea Autorizației de Construire și includerea demolării tronsonului format din parter și cele două etaje ale clădirii de călători.

În prezent, potrivit CFR, proiectul se află în faza de reproiectare pentru noua configurație a gării, iar procedurile administrative necesare au fost deja demarate.

„Sunt demarate etapele de proiectare pentru noua configurație a clădirii, precum și cea pentru obținerea avizelor și aprobărilor legale necesare, la această dată fiind obținute în totalitate și depuse către emitentul Autorizației de Construire”, mai transmite compania.

CFR susține că lucrările propriu-zise vor începe imediat după emiterea noii autorizații și că, în acest moment, nu există alte blocaje administrative sau tehnice care să afecteze proiectul.

blank

Explicațiile vin într-un context în care situația Gării Deva a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai discutate subiecte legate de infrastructura feroviară din județul Hunedoara.

Demolarea parțială a clădirii, începută în vara anului 2024, a stârnit numeroase controverse, iar la aproape doi ani de la intervenție imaginea din teren a rămas aproape neschimbată: un crater acoperit de vegetație, construcții abandonate și lucrări neterminate chiar în una dintre principalele porți de intrare în municipiul Deva.

Gara nu așteaptă doar autorizația, ci și o licitație „ridicată” în SEAP abia ieri

În cursul zilei de ieri, CFR a publicat în SEAP un nou contract important pentru continuarea proiectului. Este vorba despre un contract în valoare de 3,6 milioane de lei pentru servicii de consultanță și supervizare în domeniul managementului execuției lucrărilor aferente obiectivului „Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h: Tronsonul 3 – Gurasada – Simeria, Lot 4”. Acest tronson include și gara din Deva.

Potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, deschiderea ofertelor este programată pentru data de 13 iulie 2026, iar evaluările vor fi făcute abia în luna octombrie. Dacă nu va fi contestată, licitația ar urma să fie atribuită abia undeva în jurul lunii noiembrie.

blank

Documentația tehnică aferentă proiectului arată că, în Stația CFR Deva, mai multe lucrări sunt încă în desfășurare sau suspendate. Printre acestea se numără lucrările la clădirea de călători, unde fundațiile figurează ca „lucrări suspendate ISC”, dar și lucrările la regulatorul de circulație.

În același timp, alte componente ale proiectului sunt încă „în progres” sau „rest de executat”: copertinele peroanelor, instalațiile de telecomunicații, iluminatul stației, echipamentele CCTV și PIS-PAS, parcarea gării, stația de combustibili sau pasarela pietonală.

Documentele tehnice arată însă și câteva obiective finalizate, printre care demolarea clădirii existente, lucrările preliminare, proiectarea și anumite instalații de semnalizare și electrice.

Localnicii au reclamat în repetate rânduri faptul că șantierul afectează imaginea orașului, mai ales în contextul în care gara se află pe unul dintre cele mai importante proiecte feroviare din România.

Lucrările pe acest tronson au început încă din 2018, iar după șapte ani niciuna dintre cele patru secțiuni ale magistralei nu este finalizată complet.

În trecut, oficiali din Ministerul Transporturilor au explicat că primele expertize tehnice ar fi fost insuficiente și că adevărata stare a clădirii a fost descoperită abia după începerea lucrărilor de consolidare.

Avertizorul de integritate din cadrul Ministerului Transporturilor, Mara Paraipan, declara încă din 2024 că expertizele inițiale ar fi fost realizate fără investigații complete asupra structurii clădirii.

Între timp, nu doar gara a rămas neterminată. Pasarelele pietonale din zona stației CFR Deva, pasajul rutier început în urmă cu opt ani și alte lucrări de infrastructură feroviară din județ continuă să fie întârziate.

Potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor, lucrările pe tronsonul Simeria – Gurasada ar urma să fie finalizate în cursul anului 2026, iar întreaga magistrală feroviară Simeria – Arad ar putea fi inaugurată abia în 2028. Lucru care este puțin probabil.

Foto deschidere: captură Youtube/Valter Patrick

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *