Emoție și respect în Consiliul Local din Deva, unde aleșii au decis să îi acorde titlul de „Cetățean de Onoare” antrenoarei Liliana Cosma, unul dintre oamenii care au modelat generații de campioane. Consilierii locali au votat, în ședința de astăzi, conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Deva” antrenoarei Liliana Cosma, la inițiativa consilierului local Ion Bădin.
Distincția vine ca o recunoaștere a unei cariere impresionante, începută în urmă cu mai bine de 30 de ani, timp în care numele său a fost strâns legat de performanța gimnasticii românești și de formarea unor sportivi care au dus tricolorul pe cele mai înalte podiumuri.
La Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, locul unde și-a desfășurat cea mai mare parte a activității, Liliana Cosma nu a fost doar antrenor, ci și mentor, sprijin și model pentru generații întregi. Sub îndrumarea sa au crescut campioane precum Maria Olaru, Sandra Izbașa, Ana Porgras sau Daniela Sofronie, sportive care au scris istorie pentru România.
Implicată de-a lungul anilor în activitatea loturilor naționale și olimpice, inclusiv ca antrenor principal, Liliana Cosma a contribuit la obținerea a zeci de medalii la competiții internaționale de prestigiu, de la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 până la campionate mondiale și europene.
Dincolo de cifre și rezultate, cei care o cunosc vorbesc despre rigoare, pasiune și o dedicare rară pentru sport și pentru copii. Prin munca sa, Liliana Cosma a format nu doar gimnaste de elită, ci și caractere, insuflând disciplină, respect și dorința de a depăși limitele.
Prin această distincție, municipiul Deva își arată recunoștința față de un om care a contribuit decisiv la renumele orașului ca simbol al excelenței în gimnastică și care continuă să inspire generații întregi.