Conducerea Spitalului Județean de Urgență Deva va beneficia și în anul 2026 de stimulente financiare lunare, pe lângă salariu, după ce Consiliul Județean Hunedoara a aprobat proiectul de hotărâre în ședința de vineri. Unitatea medicală se află în subordinea administrației județene, iar măsura a fost adoptată la limită, cu 17 voturi pentru, 9 împotrivă și 7 abțineri.
Voturile PSD au asigurat trecerea proiectului, în timp ce consilierii județeni ai PNL au votat împotrivă, iar cei ai AUR s-au abținut. Potrivit hotărârii adoptate, stimulentele financiare pot ajunge la maximum două salarii minime brute pe țară și se vor acorda membrilor comitetului director al spitalului – manager, director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri – exclusiv din veniturile proprii ale unității sanitare, cu respectarea legislației în vigoare.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a susținut ferm proiectul, argumentând că actuala legislație privind salarizarea personalului din sistemul sanitar este profund inechitabilă și descurajează asumarea funcțiilor de conducere.
„Legea este proastă. Nu mi se pare corect ca un manager de spital sau un director medical să aibă un salariu mai mic decât l-ar avea dacă ar profesa ca medic, în condițiile în care răspunde de o activitate extraordinară. Am făcut adrese la minister, am semnalat aceste probleme”, a declarat Laurențiu Nistor în plenul Consiliului Județean.
Pentru a-și susține poziția, președintele CJ Hunedoara a prezentat public diferențele salariale existente între funcțiile de conducere și alte poziții din sistemul sanitar. De exemplu, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva are un salariu de aproximativ 10.280 de lei net, în timp ce, ca medic, ar putea câștiga în jur de 16.000 de lei net. Situații similare se regăsesc și în cazul altor directori din conducerea spitalului.
„Nu mi se pare corect ca unor directori din cadrul spitalelor din subordinea Consiliului Județean, care nu au rang de spital județean, legea să le permită să aibă salarii mai mari. Asta nu înseamnă că militez să le tai salariile la ceilalți, ci militez să creștem salariile aici. V-aș da câteva exemple, ca să rămână și pentru presă, pentru posteritate, pentru PNL. Emil Stoica, managerul spitalului, are un salariu de 17.575 lei brut, net 10.280 lei. Dacă ar lucra ca doctor, ar lua 16.000 de lei net. Lucian Miron, director medical al SJU Deva, încadrat cu 15.997 brut, ia în mână 9.340 lei. Ca medic, ar lua vreo 13.600 lei. Ceilalți, nu vă dau numele, că nu-i frumos: un medic la UPU are încadrarea 25.718 lei, ia în mână 15.045 lei. Un director medical interimar de la spitalele din subordinea CJ Hunedoara are încadrarea 28.531 lei, ia în mână 16.617 lei. Alt director interimar: încadrarea brută 28.531 lei, netul 16.617 lei. Alt director, manager, 26.314 lei brut, net 15.404 lei. Alt director, încadrat cu un brut 23.230 de lei, net 13.222 de lei. Repet, cifrele acestea nu le dau pentru a tăia salariile la oameni, ci doar ca să vă spun că legea este proastă. Nu mai mergem după Bolojan, numai să tăiem, trebuie să mai și punem în țara asta. Eu vă felicit că asta este direcția partidului, dar direcția partidului este proastă. La guvernare este și PSD, dar merge prost guvernarea. Dacă ar fi să meargă un jurist manager la spitalul din Deva, acela ar câștiga cu vreo 6.000 de lei în plus față de salariul managerului actual, care este medic. Salariul lui Stoica (n.r. – managerul SJU Deva) este 10.280 de lei net. Dacă îi dăm stimulentele alea de 3.600 de lei, abia ajunge la 13.880, nicidecum la 16.700.”, a subliniat Laurențiu Nistor.
În acest context, președintele Consiliului Județean a criticat dur votul negativ al consilierilor PNL, acuzând disfuncționalități în coaliția politică la nivel județean. „Vrem coaliție, dar ne certăm ca chiorii. Direcția aceasta, doar de a tăia, este greșită”, a spus Nistor.
De cealaltă parte, liderul grupului PNL din Consiliul Județean, Cristina Chivu, a susținut că acordarea stimulentelor reprezintă „o ofensă la adresa cetățenilor” și a invocat probleme de management și de siguranță a pacienților. Aceste acuzații au fost respinse de președintele CJ Hunedoara, care a afirmat că măsura are exclusiv rolul de a corecta dezechilibrele create de cadrul legislativ actual și de a menține funcții-cheie ocupate într-un spital județean strategic.
În final, proiectul a fost adoptat, iar stimulentele financiare vor fi acordate și în 2026, fără a duce, potrivit administrației județene, la egalarea salariilor cu cele mai mari din sistem, ci doar la o reducere a diferențelor considerate injuste de conducerea Consiliului Județean Hunedoara.