Siguranța copiilor și calitatea spațiilor de recreere reprezintă o prioritate pentru Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPÎGM) Deva, care desfășoară, în această perioadă, lucrări de reabilitare a locurilor de joacă din municipiu și din localitățile aparținătoare.
Până în prezent, cinci locuri de joacă au fost reabilitate total, dintr-un total de 36 existente la nivelul municipiului Deva. Intervențiile ample au avut loc în cartierele Gojdu, Micro 15 și Dacia, precum și în satul Cristur, acolo unde copii se pot bucura acum de spații modernizate și sigure. În cadrul lucrărilor, toate echipamentele de joacă au fost înlocuite complet, cele vechi sau deteriorate fiind scoase din uz și substituite cu unele noi, conforme standardelor în vigoare. Totodată, au fost refăcute suprafețele de protecție și au fost eliminate toate elementele care ar fi putut pune în pericol copiii.
Reprezentanții SPÎGM subliniază că aceste intervenții sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor și pentru crearea unor spații prietenoase, în care copiii să se poată juca în siguranță, iar părinții să aibă încredere că cei mici sunt protejați. Anul viitor, instituția își propune reabilitarea unui număr mult mai mare de locuri de joacă, astfel încât fiecare cartier să beneficieze de spații moderne și sigure pentru recreere.
Pentru un oraș mai sigur și mai curat
În paralel cu lucrările la locurile de joacă, echipele SPÎGM Deva acționează în întreg orașul pentru repararea și înlocuirea băncilor și a coșurilor de gunoi, precum și pentru toaletarea arborilor, acțiuni care contribuie la un mediu urban mai curat și mai sigur, inclusiv în zonele frecventate de copii. Activitatea muncitorilor de la SPÎGM Deva se desfășoară atât la sediul instituției, unde sunt realizate lucrări de reparații, cât și pe teren.
Totodată, SPÎGM Deva colaborează cu Societatea de Salubrizare a Primăriei Deva în cadrul campaniei „Deva mai curată”, derulată în municipiu și în satele aparținătoare. Acțiunile de igienizare, desfășurate inclusiv cu sprijinul persoanelor private de libertate voluntare din cadrul Penitenciarului Deva, completează eforturile de menținere a unor spații publice curate și sigure pentru comunitate.
