După mai bine de un deceniu de lupte în instanță, după o arestare nelegală și ani întregi pierduți în procese pentru a-și demonstra nevinovăția, fostul comisar-șef BCCO Alba-Iulia Traian Berbeceanu a obținut astăzi una dintre cele mai importante victorii judiciare ale sale. Tribunalul Hunedoara a admis, vineri, 14 noiembrie 2025, acțiunea civilă prin care acesta a cerut despăgubiri de la Statul Român pentru arestarea nelegală și pentru impactul devastator produs în plan personal și profesional.
Instanța a decis obligarea Statului, prin Ministerul Finanțelor, la plata a 200.000 de euro daune morale și peste 150.000 de lei daune materiale, sume ce vor fi actualizate și la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii acțiunii.
„Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul BERBECEANU TRAIAN, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN- prin MINISTERUL FINANŢELOR reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. Obligă pe pârâtul STATUL ROMÂN- prin MINISTERUL FINANŢELOR să plătească reclamantului BERBECEANU TRAIAN despăgubiri civile în cuantum de 200.000 euro- echivalent în lei la data plăţii la cursul BNR, reprezentând daune morale, precum şi suma de 152.252 lei cu titlu de daune materiale, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 12.09.2024, şi până la achitarea lor efectivă. Obligă pe pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanţelor să plătescă reclamantului suma de 11.900 cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în decizia Tribunalului Hunedoara, dată astăzi, 14 noiembrie.
Statul va plăti nedreptatea produsă lui Traian Berbeceanu
Traian Berbeceanu s-a văzut nevoit să deschidă proces Statului Român, după ce completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis că oamenii legii care au instrumentat dosarul în care acesta a fost arestat preventiv, pentru mai bine de 30 de zile, sunt nevinovați și nu trebuie să plătească daune. Asta după ce completul de trei judecători ai ÎCCJ a pronunțat o sentință de condamnare la închisoare pentru cei trei anchetatori ai lui Berbeceanu. Fostul șef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureșan, a fost condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru represiune nedreaptă și abuz în serviciu. Colegul său, Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, a primit doi ani cu executare pentru complicitate, iar ofițerul Alin Munteanu, de la BCCO Alba, 4 ani cu executare. Toate aceste pedepse au fost „șterse”, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Concluziile primei instanțe de trei judecători a ÎCCJ sunt absolute șocante.
„Înalta Curte a reținut că starea de fapt ce rezultă din administrarea probatoriului relevă o activitate infracțională prin care cei cărora legea le-a încredinţat atribuți pentru aplicarea ei și anume inculpații Mureșan Ioan și Muntean Alin Mirel, cu ajutorul inculpatului Cean Nicolaie Ion, au folosit legea în scopul de a suprima drepturile lui Berbeceanu Traian, pentru ca ulterior, când deşi nu mai deținea nicio prerogativă legală – inculpatul Mureșan Ioan, profitând de funcţia ocupată, a influenţat rezultatul anchetei penale preluate la nivel ierarhic, pentru a-şi asigura protejarea nedreptăţii comise”, se arată în motivare.
Prima instanță a susținut că inculpații au acționat cu vinovăție, cunoscând mereu că Traian Berbeceanu este nevinovat. Fostul șef al BCCO Alba a fost arestat mai bine de 30 de zile și a încercat mai bine de 10 ani să își dovedească nevinovăția, dar și să dovedească că a fost îndepărtat mârșav din funcția pe care o ocupa. A doua instanță a stabilit că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Ambele instanțe au spus că Traian Berbeceanu este complet nevinovat de toate acuzațiile care i s-au adus. Dar, poate, ceea ce a contat cel mai mult în decizia de astăzi a Tribunalului Hunedoara este mențiunea clară din încheierea penală a Înaltei Curți din 26 noiembrie 2013: arestarea lui Traian Berbeceanu a fost nelegală.
Acțiunea civilă din 2024 a fost construită tocmai pe acest fundament: ilegalitatea măsurii privative de libertate și efectele sale. Timp de peste 12 ani, reputația lui Berbeceanu a oscilat între două extreme, iar parcursul său profesional a fost întrerupt brutal. Stresul, consecințele asupra familiei, asupra carierei și asupra imaginii publice au făcut obiectul expertizelor și depozițiilor martorilor.
Decizia Tribunalului Hunedoara marchează prima recunoaștere fermă, într-un proces civil, a prejudiciilor cauzate de întregul mecanism judiciar pus în mișcare împotriva sa.
[…] știridinhunedoara.ro, Traian Berbeceanu s-a văzut nevoit să deschidă proces Statului Român, după ce completul de 5 […]