Un hunedorean care a fost condamnat pentru o serie de violuri în Marea Britanie va fi adus în România pentru a-și executa pedeapsa. Cererea de transfer în România, făcută de autoritățile din Marea Britanie, a fost admisă de magistrații Curții de Apel Alba Iulia, în data de 28 octombrie 2022. Bărbatul în cauză nu a fost de acord cu transferul.
Este vorba despre Petrică Adrian Gheorghiță, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Hunedoara, care a fost condamnat în data de 18 iunie 2020, la 13 ani de închisoare cu executare și o perioadă de supraveghere de 8 ani, de către Curtea Coroanei din Warwick.
Acesta a fost condamnat potrivit motivării instanței, pentru viol după ce a agresat sexual mai multe femei care practicau prostituția în zona Hillfields, din Coventry. De asemenea, a mai fost găsit vinovat pentru port arme albe, și loviri sau alte violențe.
Anunțul că a fost condamnat la închisoare a fost făcut și de reprezentații poliției de la West Midlands, o zi mai târziu, în data de 19 iunie 2020, alături de poza acestuia și poza cu elementul care a ajutat la prinderea acestuia. Potrivit poliției britanice, agresorul a fost prins după ce victimele sale l-au descris cu exactitate, dar au dat detalii și despre mașina sa, un Ford Focus alb, și odorizantul din autoturism pe care îl avea.

Potrivit motivării instanței, atacurile s-au petrecut în perioada august – noiembrie 2019. Acesta a violat două prostituate și a încercat să o violeze și pe a treia, care însă a scăpat.
„Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei transferabile (…) formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie şi, în consecinţă:
Dispune recunoașterea parțială a hotărârii penale de condamnare pronunțată cu titlu definitiv la 18.06.2020 de către Curtea Coroanei din Warwick în dosar nr.20/0463/58313A prin care persoana transferabilă Gheorghiță Petrică-Adrian a fost condamnată la pedeapsa totală de 21 ani închisoare, constând în 13 ani închisoare cu o perioadă extinsă pe licență de 8 ani, pentru comiterea infracțiunilor de:
– posesia unei lame /articol cu vârf ascuțit într-o zonă publică având corespondent în legea penală română la art.372 al.1 lit.a C.pen.
– portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase;
– viol, prevăzută în legislația Marii Britanii în Legea privind infracțiunile de natură sexuală 2003, capitolul 42, partea 1(6 fapte), având corespondent în legislația română la art. 218 alin. 1 C.pen.- violul ;
– agresiune comună, având corespondent în legislația română la art.193 al.1 C.pen. -lovirea sau alte violențe.
Ia act că persoana transferabilă nu şi-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie într-un penitenciar din România. Dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare”, se arată în minuta instanței.