• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

„Serbările Cetății”, în acest weekend. Distracție și voie bună, pe muzica unor artiști în vogă: The Motans, Alina Eremia, Feli, Zdob și Zdup și alte voci de excepție

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează în perioada 24 – 26 mai 2024, evenimentul mult așteptat de către toți devenii, „Serbările Cetății”.

Piața Cetății va găzdui, timp de trei zile, spectacole dedicate Zilelor municipiului Deva, cu muzică de toate genurile și unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului.

„În acest an, mai mult ca oricând, ne-am propus să aducem în fața dumneavoastră și să promovăm cât mai mult artiștii locali. În acest sens, pe lângă trupele locale care vor concerta în primele două zile, duminică, muzica populară va fi reprezentată în mare parte de artiști deveni, precum și de ansamblul reprezentativ al orașului nostru, care anul viitor va împlini o jumătate de veac de activitate neîntreruptă, Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural «Drăgan Muntean»”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Astfel, „Serbările Cetății 2024” se vor desfășura după următorul program:

Vineri, 24 mai, începând cu ora 18:00

Art Adventure
The Story
Quas
Alina Eremia
The Motans
Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica

Sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 18:00

Roxana Olșanschi
Florin Mureșan
Vremuri
Gino& Band
Feli
Zdob și Zdub
Foc de Artificii
Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica

Duminică, 26 mai, începând cu ora 17:00

Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrulului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Ansamblul „Silvana Junior”, alături de invitații: Amalia Otea, Bianca Sîrb, Ovidiu Pîs, Lorena Cheregi, Letiția Mihuțiu, Simi Belea, Cristina Muntean, Ovidiu Olari și Ana Almășana Ciontea

Conducerea muzicală: Andrei Crișan
Coregrafia: Andrei Gabor

Aida Busuioc, Gabi Nicolae, Marius Trif, Bianca Munteanu și Radu Poenar, Lorena Pascu, Nelu Ban Fîntînă, Nicolae Flaviu Cristea, Ciprian Roman, acompaniați de „Formația Aida Busuioc”.

Prezintă: Ioana Popescu

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *