• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Trafic îngreunat pe autostradă, în zona Mintia, după explozia unei anvelope a unui autotren. Alte două autoturisme au intrat într-un parapet

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva, în zona localității Mintia, județul Hunedoara.

Circulația autovehiculelor se desfășoară îngreunat, pe banda de urgență. De asemenea, este afectat traficul și pe celălalt sens de deplasare, deoarece în urma scurgerilor de carburant pe partea carosabilă, alte două autoturisme au lovit un parapet. Din incident nu au rezultat victime.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 10:00.

Informare Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române 

Sursa foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *