• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Să vină Cupa României la Hunedoara! Corvinul înfruntă, în această seară, Oțelul Galați, o finală așteptată de toată suflarea hunedoreană

Cel mai important meci din istoria Corvinul Hunedoara are loc în această seară, de la ora 20:30, pe arena din Sibiu. Corvinul întâlnește Oțelul Galați în finala Cupei României la fotbal, un meci așteptat de toți hunedorenii.

Echipa din municipiul Hunedoara va avea mii de suporteri pe stadionul municipal din Sibiu. Oamenii au venit din întreaga țară, dar și din străinătate pentru a vedea meciul din tribune.

Bucuria și emoția hunedorenilor se simte în cuvintele „Corviniștilor”, care au transmis astăzi un mesaj de „adunare” a tricourilor și eșarfelor alb-albastre.

„Vom fi MII la Sibiu! Ne vom întâlni în oraș, înainte de plecare, ne vom da semnale pe autostradă, recunoscându-ne după eșarfele alb-albastre agățate la oglinzile mașinilor; vom ciocni halbe de bere la terasele din centrul Sibiului, purtând cu mândrie tricourile alb-albastre!
Dar cel mai important este ce vom face pe stadion!
Pentru că, da, suntem în fața unui MOMENT ISTORIC! Dar istoria nu o putem scrie decât ÎMPREUNĂ! Iar la stadion, dragi corviniști, va trebui să arătăm că suntem URMAȘII LUI IANCU DE HUNEDOARA!
Bătălia de miercuri se va da pe două fronturi. În teren și în tribune. Pentru ca băieții noștri să o câștige pe cea de pe gazon, au nevoie de noi! Iar noi avem datoria să îi facem să se simtă ca ACASĂ, acolo unde nu am înclinat steagul în fața niciunei echipe de Liga 1 în acest an, indiferent de numele și palmaresul ei, al jucătorilor sau al antrenorului!”, au scris suporterii Corvinul Hunedoara pe pagina de Facebook Corviniștii.

Succes, băieți! Aduceți Cupa României la Hunedoara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *