Niciuna dintre firmele care s-au înscris la licitația deschisă pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare Centru, Brad și Hațeg nu a îndeplinit condițiile impuse în caietul de sarcini. Astfel, licitația a fost anulată, iar procedura va fi reluată, în cel mai scurt timp.
„Ofertele nu au fost conforme, iar comisia împreună cu consultanții au decis că nu putem să acceptăm ofertele actuale, drept pentru care am comunicat operatorilor că licitația este anulată. Dacă operatorii vor contesta sau nu, rămâne de văzut, noi vom vedea care este rezultatul final. În acest moment, licitația este anulată, și deja lucrăm la documentele pentru o nouă licitație”, a declarat astăzi directorul ADI Deșeuri, Dan Stoian.
În acest moment, toate zonele din județul Hunedoara sunt acoperite de contracte. În întreg județul, Supercom este firma care acționează pentru salubrizarea localităților.
„Zona Valea Jiului are contract până în 31 decembrie 2026, zona Centru are contract din 23 februarie – nouă luni de zile, zona 1 și 2 are contract până în data de 10 mai, pe care îl vom prelungi cu un contract pe șase luni de zile, ca să nu mai fie decalajul cu zona de Centru. Între timp, în decurs de maxim o lună și jumătate, vom avea o nouă licitație ridicată în SEAP”, mai spune Dan Stoian.
Negocierea directă, procedură anulată de instanță pentru zona Centru
În luna octombrie a anului 2022, ADI Deșeuri atribuia contractul pentru salubrizarea zonei 3 a județului Hunedoara, printr-o procedură de licitație prin negociere directă, fără publicarea unui anunț prealabil, către firma Supercom. Brai Căta, fostul operator, a contestat decizia la CNSC. CNSC a decis că procedura prin care a fost atribuit contractul a fost una greșită, iar după lungi procese, la finalul anului 2023, magistrații au hotărât că decizia Consiliului Național de Soluționare a Constestațiilot, prin care procedura de licitație era anulată, era una corectă. Instanța trebuie să se pronunțe acum asupra capătului de cerere care avea ca și obiect anularea contractului de achiziție publică.
Contractul însă nu mai este valabil pentru că în luna februarie 2024, un nou contract, atribuit prin aceeași metodă de negociere fără anunț publicat prealabil, a fost semnat cu Supercom. Contractul are o valoare de aproape 22,4 milioane de lei și o valabilitate de 9 luni.
„Să mă conteste din nou. Dacă o anulează, facem alta. (…) Tema mea și a echipe mele este să nu lăsăm județul fără operator. Restul – că e baronul de la București, că e președintele de nu știu unde – nu mă interesează. Capul meu va cădea – dacă rămâne județul o zi fără operator. Lăsați să mă dea în judecată, să mă judec, să plătesc milioane”, mai spune directorul ADI Deșeuri, Dan Stoian.