O femeie din muncipiul Deva a fost snopită în bătaie de fostul concubin, chiar la locul de muncă. Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, iar în data de 27 octombrie instanța a dispus un ordin de protecție pentru șase luni.
Agresivitatea de care a dat dovadă bărbatul este greu de imaginat. Marțea trecută, aproape de finalul programului de lucru, acesta a mers la locul de muncă al fostei sale iubite. Fără a-i spune prea multe, individul s-a apropiat de victimă, a lovit-o cu pumnul, iar apoi a trântit-o la pământ, lovind-o cu piciorul în zona șoldului și a capului.
Întreaga scenă teribilă a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
„Din vizionarea imaginilor video instanța constată în data de 24.10.2023, în jurul orei 15:45, în timp ce reclamanta se afla la locul de muncă, pe scaun la un birou, de ea s-a apropiat pârâtul care a lovit-o cu pumnul în față, după care a luat un telefon și l-a aruncat în zona feței reclamantei, apoi a aruncat încă un telefon în altă direcție. Reclamanta se îndreaptă într-o zonă în care nu sunt camere de supraveghere, pârâtul merge după ea, iar apoi se observă reclamanta aflată la pământ și lovită de pârât. A intervenit o altă persoană de sex masculin, iar pârâtul ia un obiect de pe birou pe care îl aruncă spre reclamantă, lovind-o în zona spatelui.
Violențele fizice exercitate asupra reclamantei, gravitatea acestora și forța cu care au fost aplicate sunt dovedite și de urmele de pe corpul reclamantei, așa cum au fost descrise prin procesul-verbal de la fila 13 și după cum se observă din fotografiile anexate acestuia”, se arată în motivarea Judecătoriei Deva.
Bărbatul a fost obligat de magistrații Judecătoriei Deva ca, timp de 6 luni, să păstreze distanța minimă de 100 de metri față de victimă, față de locuința acesteia și față de locul său de muncă.