Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, miercuri, pe DN 76, în zona localității Cărăstău, județul Hunedoara.
Pompierii Secției Brad și cei ai Detașamentului Deva au intervenit cu forțe și mijloace impresionante: două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD – dintre care una cu medic – și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În coliziune au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un autocamion, în care se aflau șase persoane. Două dintre acestea au rămas încarcerate.
Din păcate, pentru unul dintre bărbați, echipajele nu au mai putut face nimic – acesta fiind declarat decedat. Celălalt, în vârstă de aproximativ 52 de ani, a fost extras dintre fiarele contorsionate, a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la CPU Brad.
„La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un autocamion. Dintre cele șase persoane aflate în autovehicule, două au fost găsite încarcerate. Pompierii au acționat de urgență pentru extragerea acestora, dar din nefericire, unul dintre bărbați prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat. Celălalt bărbat, în vârstă de aproximativ 52 de ani, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la CPU Brad, pentru tratament de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Roxana Mateuț.
Intervenția pompierilor a vizat și prevenirea unui potențial incendiu, întrucât s-au produs scurgeri masive de combustibil pe carosabil.
‼️ Circulația rutieră pe DN 76 este blocată pe ambele sensuri.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele producerii accidentului.