• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

UPDATE: Persoanele căutate în zona Poiana Pelegii au fost găsite în siguranță

UPDATE

Persoanele căutate în zona Poiana Pelegii au fost găsite în siguranță.

În urmă cu puțin timp, echipele de căutare formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști și voluntari au reușit să identifice cele patru persoane din București, date dispărute în zona montană Poiana Pelegii, județul Hunedoara.

Familia – formată din doi adulți și doi minori, dată în căutare după ce, începând cu data de 29 iulie, nu a mai putut fi contactată – a fost găsită în timp ce se întorcea către zona de campare, unde își lăsase autoturismul.

Persoanele se află într-o stare bună de sănătate, nefiind necesară intervenția echipajelor medicale.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara mulțumește tuturor forțelor implicate în acțiunea de căutare și reamintește turiștilor importanța informării prealabile cu privire la traseele montane, a echipării corespunzătoare și a păstrării legăturii cu familia sau autoritățile, mai ales în zonele izolate.

STIREA INIȚIALĂ

Alertă în masivul Retezat! Autoritățile desfășoară o amplă operațiune de căutare în zona montană Poiana Pelegii, după ce o familie formată din doi adulți și doi copii a fost dată dispărută. Cei patru, plecați în drumeție din 29 iulie, nu au mai putut fi contactați, iar apelul la 112 a fost făcut astăzi de mama unuia dintre adulți. Mașina familiei a fost găsită, dar persoanele nu au fost încă localizate. Intervenția salvatorilor are loc în condiții dificile.

„Astăzi, în jurul orei 15:10, o femeie din municipiul București, a sesizat, prin apel la numărul unic de urgență 112, faptul că nu mai poate lua legătura cu fiul său, în vârstă de 45 de ani, din București, respectiv cu nora sa, în vârstă de 39 de ani, care s-ar afla împreună cu cei doi copii minori ai lor, de 8 și 3 ani.

Potrivit informațiilor transmise, aceștia s-ar fi deplasat, începând cu data de 29 iulie 2025, în zona montană Poiana Pelegii (Parcul Național Retezat) fără a mai putea fi contactați de familie.

Ca urmare a sesizării, au fost constituite de urgență echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști și voluntari, care s-au deplasat în zonă. În cadrul acțiunii, a fost identificat autoturismul cu care familia s-ar fi deplasat, parcat în apropierea unui traseu montan din zona Poiana Pelegii.

Până la acest moment, persoanele nu au fost identificate, iar activitățile de căutare sunt în plină desfășurare, în condiții dificile din cauza terenului accidentat și a zonei izolate.

Precizăm că nu avem acordul de mediatizare a identității persoanelor implicate în această situație”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Vom reveni cu informații, pe măsură ce evoluția cazului o va permite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *