Pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la o anexă și la acoperișul a două case din comuna Zam.
La fața locului au acționat echipaje de intervenție din Ilia, Deva și Dobra, cu o autoscară mecanică și patru autospeciale de stingere de mare și medie capacitate. De asemenea, în zonă au fost trimise o ambulanță SMURD și o Autospecială de Primă Intervenție și Comandă.
Când pompierii au ajuns, flăcările se manifestau generalizat pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, existând pericolul ca incendiul să se extindă la alte două locuințe aflate în apropiere. Intervenția promptă a echipajelor a reușit să oprească propagarea focului.
„La sosirea pompierilor militari, arderea se manifesta generalizat la anexa gospodărească și la acoperișul a 2 case de locuit, suprafața totală cuprinsă de foc fiind de aproximativ 600 metri pătrați. Totodată, pericolul ca flăcările să se extindă la alte 2 case, aflate în imediata apropiere, era foarte mare.
Intervenția promptă a pompierilor, deosebit de complicată din cauza numărului mare de construcții cuprinse de flăcări, a determinat localizarea într-un timp scurt a incendiului, fiind eliminat riscul extinderii flăcărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.
În timpul misiunii, pompierii au extras cinci butelii de aragaz din gospodărie, eliminând riscul unor explozii, și au salvat un câine speriat.
O femeie în vârstă de 83 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spitalul din Deva, cu ambulanța SMURD.
Conform primelor cercetări, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
