• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Principalul suspect în dosarul de crimă, din Simeria, încă de negăsit. Cu trei zile înainte de crimă, bărbatul și-a tâlhărit în propria-i casă fosta concubină, dar a fost lăsat în libertate

Polițiștii din întreg județul încă îl caută pe principalul suspect de comiterea crimei din Simeria, de sâmbătă după-amiază. Drăgoi Caius Daniel este dat în consemn la frontieră, după ce există indicii că el ar fi vinovat de uciderea mamei fostei sale concubine.

Apar noi detalii șocante despre individul bănuit de crimă asupra unei femei de 70 de ani. Înainte cu trei zile de crimă, în miez de noapte, Drăgoi Caius Daniel a intrat pe geam în casa fostei concubine și a furat tot ce a găsit de preț. A mers în camera femeii, care dormea, iar în momentul în care aceasta s-a trezit, bărbatul a apăsat-o cu un prosop pe gură, pentru a nu striga după ajutor. A fugit apoi din casă, dar a fost prins de polițiști, care au fost alertați de fosta concubină a agresorului. Acesta a fost dus la secție, dar a fost lăsat în libertate apoi.

„Cu privire la cel bănuit de comiterea infracțiunii de omor, în data de 04 octombrie 2023, la ora 00:14, femeia de 52 de ani, din Simeria, a apelat SNUAU 112 și a reclamat faptul că fostul său concubin, în vârstă de 47 de ani, a intrat peste ea în casă și i-a furat telefonul mobil.
La fața locului s-a deplasat patrula de intervenție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi a pătruns pe fereastră în imobilul situat în orașul Simeria, de unde a sustras mai multe bijuterii, un telefon mobil și un portofel în care se aflau mai multe documente și o sumă de bani, după care a mers în camera fostei concubine, iar în momentul în care aceasta s-a trezit, bărbatul a pus-o în imposibilitatea de a se apăra apăsând-o cu un prosop în zona gurii pentru a nu putea să strige după ajutor.
Ulterior, acesta a părăsit imobilul, fiind depistat de polițiști pe o stradă din orașul Simeria, imobilizat și condus la sediul Poliției Orașului Simeria, pentru cercetări. În urma controlului corporal, toate bunurile menționate sustrase au fost găsite asupra sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

După trei zile, omul intra din nou în casa celor două femei, de această dată provocând o adevărată tragedie.

Polițiștii hunedoreni continuă activitățile investigative și de căutarea de bărbatul de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de omor, din data de 07 octombrie.

blank

„Ieri, 07 octombrie 2023, în jurul orei 17.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de o femeie de 51 de ani, din Simeria, cu privire la faptul că, în momentul în care a revenit de la serviciu, a observat ușa locuinței întredeschisă și a surprins un bărbat de 47 de ani (fostul concubin) în locuință. Acesta a încercat să o tragă în locuință, posibil cu scopul de a o agresa, însă femeia a reușit să scape, moment în care bărbatul a părăsit locuința și a fugit. Când a intrat în locuință, apelanta și-a găsit mama (în vârsta de 70 ani) căzută pe podea.
Femeia în vârstă de 70 de ani a fost supusă procedurilor de resuscitare, însă medicii au fost nevoiți să declare decesul acesteia. Cadavrul femeii a fost preluat de medicii legiști, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții, iar polițiștii au demarat activități specifice, în vederea depistării bărbatului de 47 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

blank

Dacă aveți informații care pot duce la prinderea suspectului, sunați la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *