Comuna Șoimuș este, de departe, una dintre cele mai dezvoltate comunități din județul Hunedoara. Încă de la momentul în care a venit pentru prima dată la conducerea administrației locale, țelul primarului Mihai-Gabriel Irimie a fost acela de a crea condiții de trai mai bune pentru fiecare om din comună.
Și, cu multă muncă, a reușit! A introdus apa în localitățile în care oamenii încă o mai cărau cu găleata, din fântâni. A introdus canalizarea, acolo unde aceasta lipsea cu desăvârșire, excepție făcând două sate, unde din cauza faptului că locuințele sunt prea răsfirate pe dealuri, nu a putut obține finanțare europeană. Însă, edilul nu s-a lăsat și a făcut un nou proiect pentru realizarea unor fose septice.
A reabilitat și modernizat școlile și grădinițele din comuna, toate fiind dotate astăzi la standarde europene, pentru ca elevii din comuna Șoimuș să aibă parte de un sistem performant de educație.
A modernizat drumurile din fiecare sat, iar prin dezvoltarea comunei, dorința oamenilor din afara Șoimușului de a se muta aici a prins viață. Astăzi, comuna Șoimuș este printre singurele comune din țară unde numărul populației a crescut considerabil.
Terenurile și casele se vând la prețuri apropiate de marile municipii din județ, din cauza faptului că cererea este tot mai mare. Iar totul se datorează edilului comunei Șoimuș și echipei pe care acesta o are.
Comuna Șoimuș, o mare familie
Prin implicarea sa directă și a consilierilor locali, a susținut ideile și dorințele comunității în toate activitățile sociale, culturale și sportive: Asociația Pensionarilor, Ansamblul Folcloric Șoimușiana, ACS Viitorul Șoimuș, Asociația Familiilor, Echipa de handbal Vipers, echipa de caiac, Balul Oamenilor de Afaceri, Balul Ciobanilor, Zilele comunei Șoimuș, Bucholtz meets Bucholtz, dar și multe altele.
Astăzi, oamenii din toată comuna, care, poate, până să ajungă Mihai-Gabriel Irimie primar, nu s-au cunoscut niciodată, interacționează. Toți au devenit o mare familie, care se respectă.
A avut un vis, și acesta a devenit realitate
Primarul comunei Șoimuș și-a dorit să facă din comunitatea pe care o conduce un loc atractiv pentru turiști. Un punct pe harta județului și a țării, unde oamenii să vină pentru a descoperi frumusețea acestei zone. Și, din nou, a reușit! Mihai-Gabriel Irimie este singurul primar din județul Hunedoara care a pus în valoare ceea ce natura i-a oferit comunei Șoimuș: râul Mureș.
Vaporașele pe care administrația locală le-a achiziționat și care fac curse pe luciul apei au devenit atracția întregii zone, cu un potențial uriaș de dezvoltare.
Mesajul primarului Mihai-Gabriel Irimie pentru oameni
„Cu sprijinul dumneavoastră și alături de echipa mea de consilieri locali, vom continua dezvoltarea comunei Șoimuș pentru următorii 4 ani. Inițiativele pe care le-am început împreună sunt proiecte de anvergură, care nu au fost ușor de realizat, dar, la fel ca și într-o casă, totul se construiești în timp. În mandatele trecute, am demonstrat că sunt un primar perseverent, truditor și ambițios, un primar care găsește soluții pentru orice fel de provocări apar în administrația publică locală.
Cred că noi, cei care locuim în comuna Șoimuș, suntem o mare familie, care va dovedi în data de 9 iunie 2024 că este extrem de unită. O mare familie în care toate persoanele care fac parte din ea se ajută, se sprijină reciproc și se respectă mereu.
Vă îndemn să aveți încredere în mine și în echipa mea în continuare!”, spune primarul comunei Șoimuș, Mihai-Gabriel Irimie, candidat pentru un nou mandat în fruntea administrației locale, din partea PNL.
Material comandat de Partidul Național Liberal Filiala Hunedoara. Cod mandatar financiar 21240015
