Capitala provinciei romane Dacia, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, sit arheologic aflat în Țara Hațegului, este în plin proces de restaurare. Unele dintre vestigiile sale cele mai importante sunt vizate de proiecte de restaurare și punere în valoare.
Restaurarea și conservarea Amfiteatrului roman
Amfiteatrul roman a beneficiat de finanțare prin POR 2014-2020 în valoare de circa 5 milioane de euro și de fazare pe programul Regional Vest 2021-2027, lucrările fiind aproape de finalizare. Proiectul de conservare, restaurare a Amfiteatrului are două componente: prima vizează restaurarea structurilor antice, realizată cu materiale compatibile cu cele istorice. Acolo unde a fost posibil, s-a recurs la îndepărtarea mortarelor cu ciment utilizate la restaurarea din anii 1960-1970. A doua componentă, cea de punere în valoare a monumentului, a vizat introducerea unor structuri noi pentru a permite găzduirea de spectacole și evenimente publice în incinta amfiteatrului. Astfel, pe câteva sectoare ale laturilor nordice și sudice au fost montate gradene reversibile, din structură metalică zincată, independentă de structura istorică, sprijinită pe dale de beton prefabricat așezate pe pat de pământ și susținute de stâlpi care să asigure panta arenei romane. Pe latura de est urmează să fie amplasată o scenă pentru evenimente, din structură metalică, demontabilă și ea.
Alte 5 milioane de euro atrase prin PNRR
Tot pentru situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Consiliul Județean Hunedoara a accesat alte două finanțări, de această dată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Unul dintre proiecte vizează amenajarea unui spațiu muzeal și a zonei de acces în sit. Acesta este cel de-al doilea muzeu, construit de această dată din temelii, care va găzdui colecții de sorginte romană, inclusiv un lapidariu. Spațiul muzeal va fi unul multifuncțional și va oferi vizitatorilor perspective noi asupra sitului arheologic. Valoarea finanțării este de 2,5 milioane de euro.
Un alt proiect finanțat prin PNRR, în valoare tot de 2,5 milioane de euro, vizează amenajarea intrării în Forul lui Traian, unul dintre edificiile de mare importanță ale sitului. Restaurarea componentelor arheologice descoperite în urma săpăturilor arheologice și realizarea unui traseu de vizitare adecvat unui astfel de monument sunt obiectivele principale ale proiectului.
„Depunem toate eforturile pentru ca acest sit deosebit de valoros să fie revitalizat și pus în valoare cu respectarea tuturor regulilor. Nu ne permitem să distrugem sau să lăsăm în paragină vestigiile istorice din județul Hunedoara. Ulpia Traiana, la fel ca și Sarmizegetusa Regia, este un simbol al identității noastre ca neam și al apartenenței la vasta civilizație mondială” – Laurențiu Nistor, președinte în exercițiu și candidat la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Hunedoara din partea PSD.
Așezarea cunoscută sub numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost fondată de împăratul Traian în anul 106 d. Hr., imediat după încheierea celui de-al doilea război daco-roman, soldat cu înfrângerea dacilor.
Recent, așezarea a fost inclusă pe lista indicativă UNESCO, ca parte a „Limes-ului” (frontierelor) provinciei romane Dacia. Este un sit accesibil, care înregistrează anual câteva zeci de mii de vizitatori, fiind situat în proximitatea Drumului Național 68 Hațeg – Caransebeș.
Material comandat de PSD – Partidul Social Democrat Organizația Hunedoara. Cod mandatar financiar – 21240002
„Depunem toate eforturile pentru ca acest sit deosebit de valoros să fie revitalizat și pus în valoare cu respectarea tuturor regulilor. Nu ne permitem să distrugem sau să lăsăm în paragină vestigiile istorice din județul Hunedoara. Ulpia Traiana, la fel ca și Sarmizegetusa Regia, este un simbol al identității noastre ca neam și al apartenenței la vasta civilizație mondială” – Laurențiu Nistor, președinte în exercițiu și candidat la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Hunedoara din partea PSD.