Polițiștii din Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un minor de 16 ani, bănuit că ar fi agresat-o în mod repetat pe o adolescentă de 14 ani, într-un parc din municipiu. Pe numele său a fost emis și un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile.
Incidentul a ajuns în atenția autorităților în data de 13 noiembrie, după ce psihologul unei unități de învățământ din Hunedoara a sesizat Poliția Municipiului Hunedoara cu privire la agresarea minorei.
„Conform primelor verificări, fapta ar fi avut loc pe 10 noiembrie, într-un parc din oraș, unde fata se afla împreună cu fostul său prieten, în vârstă de 16 ani. Polițiștii au stabilit că tânărul ar fi lovit-o în mod repetat, în zona feței și a membrelor inferioare.
În baza formularului de evaluare a riscului prevăzut de Legea 217/2003, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva băiatului de 16 ani, valabil pentru cinci zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Ulterior, în cursul zilei de 13 noiembrie, minorul a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri corespunzătoare.