• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Drumul județean Orăștie – Costești, finalizat cu 6 luni mai devreme. Președintele CJ Hunedoara: „Se ridică la standardele unui drum național”

Lucrările la drumul județean 705A Orăștie – Costești, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură rutieră din zona Munților Orăștiei, se apropie de final cu o jumătate de an înainte de termen. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantier, unde a constatat că stadiul fizic al proiectului a ajuns la 98%.

Tronsonul modernizat are o lungime de 17,2 kilometri și este finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027, printr-o investiție nerambursabilă de 69 de milioane de lei. Lucrările au început la 28 mai 2024, cu termen de finalizare în mai 2026, însă mobilizarea constructorului a permis accelerarea ritmului de execuție.

„Am efectuat, astăzi, o vizită de lucru pe șantierul drumului județean 705A Orăștie – Costești, o investiție mult așteptată de localnici, dar și de turiștii care vizitează cetățile dacice din munții Orăștiei.

Obiectivul de investiții este realizat în proporție de 98% și lucrările se vor încheia cu 6 luni înainte de termen. Tronsonul de drum modernizat măsoară 17,2 km și a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare de 69 de milioane de lei, prin Programul Regional Vest 2021-2027.
În 28 mai 2024 au demarat lucrările de execuție care aveau ca termen de finalizare luna mai 2026.
În urma vizitei de astăzi, pot afirma că sectorul de drum modernizat se ridică la standardele unui drum național, oferă confort și siguranță tuturor participanților la trafic, atât conducătorilor auto, cât și locuitorilor din comunele Beriu și Orăștioara de Sus, traversate de această importantă arteră rutieră.
Felicit pe această cale pe managerul proiectului, administratorul public al CJ Hunedoara, Costel Avram, și pe toți membrii unității de implementare a proiectului. Mulțumesc constructorului pentru mobilizarea exemplară, pentru seriozitate și pentru calitatea lucrărilor realizate”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Modernizarea DJ 705A este considerată esențială atât pentru comunitățile locale, cât și pentru dezvoltarea turistică a zonei, fiind principala rută de acces către cetățile dacice din Munții Orăștiei, monumente înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *